Honor anunță telefonul de buget Play 5T Pro cu procesor Helio G80 și cameră foto de 64 mpx

1.061 ori
<b>Honor anunță telefonul de buget Play 5T Pro cu procesor Helio G80 și cameră foto de 64 mpx</b>La o zi distanță de la apariția într-un leak iată că smartphone-ul de buget Honor Play 5T Pro a devenit oficial în China. Listat fără mare tam-tam la vânzare, noul telefon surprinde cel puțin în randări, prin muchiile foarte

La o zi distanță de la apariția într-un leak iată că smartphone-ul de buget Honor Play 5T Pro a devenit oficial în China. Listat fără mare tam-tam la vânzare, noul telefon surprinde cel puțin în randări, prin muchiile foarte înguste ale panoului frontal (aparent doar 1.3mm), chiar dacă la bază vedem o bărbie. Ce ne mai aduce terminalul aflați din rândurile de mai jos.

Honor Play 5T PRO

În primul rând avem aici un smartphone cu greutate, model ce optează pentru un panou IPS LCD de 6.6 inch care oferă rezoluție Full HD+ și care integrează camera frontală de 16 mpx într-un decupaj selfie bulină în ecran. Apropo de camere, în spate descoperim un modul foto dual care are în centrul atenției camera foto wide de 64 mpx. Alături avem o cameră foto bokeh de 2 mpx și nelipsitul bliț LED.

Honor Play 5T PRO

Honor Play 5T Pro are la interior procesorul octa-core MediaTek Helio G80 și primim aici o configurație generoasă cu 8 GB RAM și 128 GB stocare. Mai bifăm și o baterie de 4000 mAh care se încarcă la 22.5W și prezența lui Magic UI 4.0 aplicat peste Android 10. Telefonul aduce scanner de amprente lateral, vine pe negru sau argintiu și costă 231 dolari în China. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×