HONOR relevă o nouă abordare odată cu lansarea în China a telefoanelor Magic8 și a tabletei MagicPad3 Pro, primele dispozitive comerciale construite pe noua platformă Snapdragon 8 Elite Gen 5. Anunțul a venit direct din cadrul Snapdragon Summit 2025, unde HONOR a vorbit despre trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare: procesare AI direct pe dispozitiv, fără a mai depinde de cloud.
Compania mizează pe un model „Dual-Engine”, care combină AI agentic cu hardware de ultimă generație. Practic, vorbim de o arhitectură în care inteligența artificială nu doar asistă, ci acționează autonom în funcție de context, în timp real. Iar totul se face local, fără să mai fie nevoie de conexiune la internet.
Ce aduce nou concret? În primul rând, un sistem de cuantificare low-bit, dezvoltat în colaborare cu Qualcomm. Acesta permite o creștere cu 15% a puterii de calcul, un consum redus cu 20% și o economie de spațiu de 30% pentru modelele AI – raportat la generația anterioară. E inclus și Next-Generation Hybrid Retrieval, o tehnologie de căutare semantică care accelerează căutările multimodale (imagini, text, video etc.) de până la 4 ori.
Pe partea grafică, HONOR a introdus o funcție numită GPU-NPU AI Super Sampling – o soluție ce sună familiar celor care știu de DLSS pe PC. Aceasta reconstruiește imaginea în timp real, permițând ca jocuri open-world să ruleze la 120fps în 1080p, pornind de la doar 60fps nativ. În același timp, se reduc latențele și fluctuațiile tipice, tocmai pentru că nu e folosit doar GPU-ul, ci și NPU-ul în tandem.
Noile dispozitive se poziționează ca platforme-pilot pentru ceea ce HONOR numește „era agenților inteligenți universali” – un ecosistem în care AI-ul învață, reacționează și anticipează acțiunile utilizatorului, fără intervenție umană și fără a trimite datele în cloud. Deocamdată lansarea este confirmată doar pentru piața din China, fără informații clare despre disponibilitatea globală.


