HONOR Magic8 Pro debutează global pe 27 noiembrie; cameră Insta360 cadou la precomandă

512 ori
<b>HONOR Magic8 Pro debutează global pe 27 noiembrie; cameră Insta360 cadou la precomandă</b>Lansată inițial în China pe 15 octombrie, seria Honor Magic8 intră oficial pe scena internațională săptămâna viitoare. Modelul care va deschide seria în afara Asiei este Honor Magic8 Pro, iar debutul său global va avea loc pe 27 noiembrie în Malaezia. Tot

Lansată inițial în China pe 15 octombrie, seria HONOR Magic8 intră oficial pe scena internațională săptămâna viitoare. Modelul care va deschide seria în afara Asiei este HONOR Magic8 Pro, iar debutul său global va avea loc pe 27 noiembrie în Malaezia. Tot în perioada respectivă sunt așteptate și primele apariții în Europa.

Honor Magic8 Pro debutează global pe 27 noiembrie; cameră Insta360 cadou la precomandă

Precomenzile vor fi deschise între 27 noiembrie și 4 decembrie, iar cei care aleg să rezerve telefonul în acest interval vor primi gratuit o cameră de acțiune Insta360 Ace Pro (în valoare de cca. 1.500 lei), un bonus atractiv care poziționează lansarea ca una dintre cele mai tentante oferte din zona flagship-urilor de final de an.

Comparat cu modelul din China, versiunea globală vine cu o baterie puțin mai mică – 7.100 mAh în loc de 7.200 mAh – dar păstrează în rest toate specificațiile cheie. Procesorul este noul Snapdragon 8 Elite Gen 5, iar ecranul este un LTPO OLED de 6,71 inchi, cu rată de refresh de 120Hz și luminozitate maximă de 6.000 niți – una dintre cele mai mari din industrie la acest moment.

Sistemul de camere de pe spate e compus dintr-un setup triplu impresionant: un periscop telephoto de 200MP, un senzor principal de 50MP și un ultrawide tot de 50MP, cu autofocus. E clar că HONOR vrea să atragă atenția și în zona de fotografie, nu doar prin specificații brute.

Deocamdată nu a fost anunțat prețul pentru piața europeană, dar cu un bonus precum camera Insta360 inclusă în precomandă, poziționarea este clară: modelul vizează segmentul premium, în competiție directă cu giganți precum Samsung și Xiaomi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×