Honor Magic9 va aduce o baterie cu 30% mai mare decât a predecesorului

811 ori11-02-2026
Honor Magic9 va aduce o baterie cu 30% mai mare decât a predecesorului

Cu toate că seria Magic8 este destul de proaspătă, Honor a început deja lucrul la noua generație și ca dovadă avem noi leak-uri astăzi. Anterior zvonurile vorbeau despre modificări de diagonale pentru telefoanele din lineup-ul pe 2026, cât și despre o posibilă versiune Pro Max. Astăzi avem detalii despre modelul de bază și bateria pe care o va aduce la bord.

Așa cum spuneam în titlu, bateria lui Magic9 va crește cu 30% față de ca a lui Magic8, model din urmă echipat cu o unitate de 7000 mAh. Pe noul model vom ajunge chiar și la 9000 mAh, iar Pro-ul ar putea primi upgrade la 8000 mAh. Vom avea și procesoare Snapdragon 8 Elite Gen6 la bord, mult RAM și stocare plus camere periscop.

Legat de acea creștere de diagonală, se vehiculează faptul că vom vedea panou de 6.3 inch pentru varianta de bază Magic9, în timp ce Magic9 Pro și versiunea RSR vor urca la 6.85 inch. Actualul Magic8 are 6.58 inch, Pro-ul 6.71 inch. Așadar, cel de bază mai compact și un boost pentru variantele superioare. 

Destul de controversată această decizie pentru că Magic8 Pro mi-a plăcut foarte mult prin cât de compact a fost în fața rivalilor Ultra și Pro Max de pe piață. Să vedem ce se schimbă până la anunț! 

Sursa: weibo.com
Taguri: Honor Magic9 Magic 9 Magic9 Pro PRO Leak Specificatii Baterie Autonomie Dotari

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.