HONOR pare pregătită să lanseze unul dintre cele mai interesante smartphone-uri ale anului. După ce a fost prezentat pentru prima dată la MWC 2026, HONOR Robot Phone a primit acum certificările MIIT și 3C din China, un pas care confirmă că lansarea oficială este foarte aproape. Toate informațiile indică un debut programat în luna august.
HONOR Robot Phone - certificările MIIT și 3C din China (galerie)
Certificarea 3C dezvăluie unul dintre cele mai importante detalii: telefonul va suporta încărcare rapidă la 120W, semn că HONOR îl poziționează direct în categoria flagship. Documentele nu confirmă restul specificațiilor, însă acestea completează imaginea conturată de zvonurile din ultimele săptămâni.
Potrivit informațiilor apărute până acum, HONOR Robot Phone va avea un ecran plat de 6,3-6,4 inci cu rezoluție 1.5K și margini foarte subțiri, iar la interior va folosi noul Snapdragon 8 Elite Gen 5. Telefonul ar urma să fie alimentat de o baterie de aproximativ 6.000 mAh, ceea ce ar putea oferi o autonomie peste media actuală a flagship-urilor. Noi am avut ocazia să îl vedem încă de la MWC 2026. Dacă ați ratat materialul de atunci, vă las mai jos filmulețul pentru a vedea telefonul mai îndeaproape.
?si=n0U0Q4pYbPRJIFkdCel mai spectaculos capitol pare să fie însă cel foto. Sursele vorbesc despre o cameră principală de 200 MP cu stabilizare 4D Gimbal, alături de o cameră ultrawide de 50 MP și un teleobiectiv periscopic tot de 200 MP. Dacă aceste informații se confirmă, Robot Phone ar putea deveni primul model care pregătește tehnologiile foto ce vor ajunge ulterior și pe seria HONOR Magic 9.
