Honor View 40 devine oficial, cu ecran OLED 6.72 inch şi camera triplă; Varianta internaţională de Honor V40?

2.693 ori
<b>Honor View 40 devine oficial, cu ecran OLED 6.72 inch şi camera triplă; Varianta internaţională de Honor V40?</b>Pe lângă Honor V40, cei de la Honor au anunţat astăzi şi Honor View 40, care ar putea fi varianta să internaţională. În general Honor V-urile veneau în China, iar Honor View-urile ajungeau şi în Europa, inclusiv la noi. Avem detalii despre el mai jos, cu

Pe lângă Honor V40, cei de la Honor au anunţat astăzi şi Honor View 40, care ar putea fi varianta să internaţională. În general Honor V-urile veneau în China, iar Honor View-urile ajungeau şi în Europa, inclusiv la noi. Avem detalii despre el mai jos, cu menţiunea că are cam aceleaşi dotări ca Honor V40.

Terminalul are o rezoluţie de 2676 x 1236 pixeli şi are un afişaj 10 bit (8+2 bit) cu tehnologie OLED. Suportă şi refresh rate de 120 HZ şi afişează până la 1 miliard de culori. Refresh rate-ul de 120 Hz e însoţit de touch sampling rate de 300 Hz. Panoul acoperă spaţiul de culori DCI-P3 în întregime şi aduce la pachet şi suport HDR10. La interior avem o baterie de 4000 mAh, care se încarcă la 66W prin tehnologia SuperCharge. Bateria se poate încărca până la 60% în aproximativ 35 de minute pe fir, iar wireless avem încărcare la 50W (50% în 30 de minute).

Honor View 40

Procesorul este un MediaTek Dimensity 1000+, care vine cu funcţii pentru gameri că GPU Turbo X şi Hunter Boost. Cât despre camere, în spate găsim un senzor RYYB de 50 MP, cu deschidere F/1.9, alături de o cameră ultrawide de 8 MP şi una Macro de 2 MP. Apare şi un telemetru laser, iar în fața găsim un decupaj dual pentru camera selfie, cu un senzor principal de 16 MP şi un senzor pentru temperatura culorii.

Bifează şi conectivitatea 5G, NFC, cititor de amprente sub ecran şi un emiţător infraroşu sus.

Honor View 40 debutează chiar azi în China la suma de 456 euro, în varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Cea cu 256 GB costă 507 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×