Honor a programat un eveniment pentru data de 29 martie şi nu se va axa pe flagshipuri la acea dată, ci pe telefoane de buget, entry level. E vorba despre terminale din seria Honor X, mai precis Honor X7 şi Honor X9 5G, care tocmai au primit o prezentare privată în Emiratele Arabe Unite. Avem detalii despre ele mai jos.
Înainte să fim prea încântaţi sau entuziasmaţi de aceste produse, aflaţi că ele sunt de fapt rebranding-uri ale altor terminale lansate în ultimele 3 luni în China. Diferenţa e că modelele cu particula X au servicii Google şi ajung pe piaţa globală. Honor X8 cu al său CPU Snapdragon X8 a fost deja detaliat săptămâna trecută, deci nu mai aduce surprize.
Honor X7 pe de altă parte este versiunea globală a lui Honor Play 30 Plus, lansat în China în decembrie 2021.
Honor X7
Vine cu un ecran TFT LCD de 6.74 inch, cu rezoluţie de 1600 x 720 pixeli şi cu refresh rate de 90 Hz. Beneficiază de certificare TUV Rheinland şi utilizează un procesor cu breton picătură şi raport corp-ecran de 90.07%. Foloseşte un CPU MediaTek Dimensity 800, 4, 6 sau 8 GB RAM şi 128 GB stocare.
Rulează Android 11 cu Magic UI 5.0 aplicat peste, iar în spate are o cameră duală, cu senzor principal de 13 MP şi secundar de 2 MP. În faţă se află o cameră selfie de 5 MP pentru apeluri video şi selfie-uri. Terminalul vine pe negru, argintiu, albastru sau auriu şi cântăreşte 198 de grame.
Honor X9 5G
Honor X9 5G este versiunea globală a lui Honor X30, lansat în China în decembrie 2021. Se bazează pe un procesor Qualcomm Snapdragon 695 5G, bazat pe tehnologie de 6 nm. I se alătură 6 sau 8 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare. La interior se află o baterie de 4800 mAh, cu încărcare la 66W, iar Huawei promite o alimentare de la zero al 80% în doar 30 de minute.
Are ecran mare, de 6.81 inch IPS LCD Full HD şi o cameră tripla cu senzor principal de 48 MP, Macro de 2 MP şi Bokeh de 2 MP. În faţă se află o cameră de 16 MP. Telefonul rulează Android 11 cu Magic UI 5.0, cântăreşte 189 de grame şi măsoară 8.1 mm în talie. Designul sau pare a prelua elemente de la Huawei Mate 40 Pro.