HTC anunță telefonul de buget Wildfire E Lite, cu Android 10 Go și ecran HD+ de 5.45 inch

1.325 ori09-02-2021
HTC anunță telefonul de buget Wildfire E Lite, cu Android 10 Go și ecran HD+ de 5.45 inch

Din când în când numele HTC mai apare online, iar astăzi avem fix o astfel de situație - moment în care aflăm că firma taiwaneză a anunțat lansarea telefonului de buget HTC Wildfire E Lite. Dacă smartphone-ul vi se pare cunoscut nu vă înșelați, pentru că avem aici de-a face cu un rebranding pentru modelul Wildfire E1 Lite care debuta în septembrie anul trecut pe unele piețe. Noua variantă va ajunge în Rusia și Africa de Sud.

HTC Wildfire E Lite

Fiind un rebranding asta înseamnă că dotările și design-ul se păstrează. Avem aici un ecran TFT de 5.45 inch (1440 x 720 pixeli, 18:9), procesor quad-core MediaTek Helio A22 de 1.8 GHz, GPU PowerVR GE83200 și 2 GB RAM + 16 GB stocare flash. Primim slot microSD pentru carduri de până la 256 GB, cameră frontală de 5 mpx și un scanner de amprente fizic în spate.

HTC Wildfire E Lite

Tot în spate apare și camera foto duală de 8 mpx (wide, f/2.0) + 0.3 mpx (bokeh) și cu bliț LED. HTC Wildfire E Lite are baterie de 3000 mAh care se va încărca prin port microUSB v2.0, suport 4G LTE, Wi-Fi dual-band și Bluetooth 5.0. Vine doar pe negru și ca sistem de operare primim Android 10 Go Edition. Prețul său este de doar 86 euro. 

Sursa: htc.com
Taguri: HTC HTC Wildfire E Lite Wildfire E Lite Telefon de Buget Android 10 Go Pret Specificatii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.