În mijlocul lansărilor de la MWC, ne oprim puţin şi aruncăm o privire asupra unei scăpări a lui HTC One M10. Terminalul ar urma să vină în aprilie şi a apărut până acum doar de 2 ori în fotografii hands on şi randari. Astăzi aruncăm o privire mai îndeaproape spatelui său.
Privim cu precauţie scăparea, mai ales că ea nu pune deloc în lumină bună designul acestui handset. Remarcăm prezenta dungii pentru antenă in spate şi a unei muchii metalice foarte proeminente. Se observă şi microfonul integrat deasupra camerei, iar pe lângă cele două blitzuri LED mai primim şi ceea ce pare a fi un telemetru laser.
Scăparea acesta provine de pe Weibo şi sunt menţionate şi dotări, precum o cameră Ultrapixel de 12 megapixeli. În stânga vedem un buton hardware, probabil cel power, iar sus se afla jackul audio. Şasiul e metalic, iar în zona inferioară ar trebui să se afle un port USB Type C. Să sperăm că acesta e doar un prototip şi HTC Perfume/M10 cel real va fi mai arătos.