În luna mai 2023 se împlinesc 4 ani de când SUA a impus interdicţii celor de la Huawei. Între timp compania s-a adaptat şi a pivotat, a produs monitoare de gaming, periuţe, laptopuri, a excelat la ceasuri şi căşti şi a continuat şi cu telefoanele, cu HarmonyOS în China şi cu Android şi AppGallery şi HMS în Europa. Acum aflăm o informaţie din culise: a înlocuit peste 10.000 de componente în produsele sale.
Odată cu plasarea Huawei pe lista de entităţi legate de Partidul Comunist Chinez, compania a pierdut accesul la componente şi software cu tehnologie americană. Printre ele şi Google Mobile Services. La un an după a apărut şi o nouă reglementare legată de export, care împiedică producătorii de cipseturi să livreze cipuri spre Huawei. Astfel, chiar dacă Huawei avea voie să folosească procesoare Snapdragon, o făcea doar în versiunea lor 4G.
Inclusiv în cazul flagship-urilor. Ce a făcut Huawei? A cumpărat piese de schimb din China şi a regândit designul a 4000 de piese importante. Informaţia vine de la Ren Zhengfei, fondatorul Huawei, care a dezvăluit pentru Reuters că un total de 13.000 de componente au fost înlocuite din cauza sancţiunilor. Huawei continuă şi să cheltuiască mult pe cercetare şi dezvoltare, cu peste 23 de miliarde de dolari investiţi anul trecut.
Ren, în vârstă de 78 de ani a dezvăluit la o conferinţă de presă de la Universitatea Nanjing că producţia de componente şi piese s-a stabilizat în urma parteneriatelor cu firme din China. Huawei va lansa luna viitoare MetaERP, un sistem de planning şi alocare de resurse, bazându-se pe propriul sistem de operare, data system, limbaj şi compiler.