Huawei Mate 30E Pro 5G devine oficial: telefon cu procesor Kirin 990E, 5G, cameră quad Leica

2.319 ori
<b>Huawei Mate 30E Pro 5G devine oficial: telefon cu procesor Kirin 990E, 5G, cameră quad Leica</b>Huawei a prezentat în ultimele 24 de ore o sumedenie de produse noi, accentul fiind pus pe seria Mate 40 totuşi. Au debutat şi căşti, ochelari şi un stylus, dar şi un telefon inedit, Huawei Mate 30E Pro 5G

Huawei a prezentat în ultimele 24 de ore o sumedenie de produse noi, accentul fiind pus pe seria Mate 40 totuşi. Au debutat şi căşti, ochelari şi un stylus, dar şi un telefon inedit, Huawei Mate 30E Pro 5G. Acesta vine cu procesor Kirin 990E, care nu mai fusese anunţat până acum şi este o versiune derivată din Mate 30 Pro, flagship-ul de toamnă Huawei din 2019.

Huawei Mte 30e Pro 5G

Designul telefonului este identic cu al lui Huawei Mate 30 Pro, ca dimensiuni, materiale. Are o cameră quad circulară în spate, cu optică Leica. Va sosi pe 6 nuanţe de culoare, printre care negru, mov, argintiu, verde şi portocaliu. Încă nu sunt foarte clare toate detaliile despre acest telefon, dar ştim că procesorul Kirin 990E 5G ar putea fi o versiune sub tactată a lui Kirin 990 5G. Cam la fel cum Kirin 9000E este o variantă light de Kirin 9000, ambele proaspăt anunţate.

Huawei Mte 30e Pro 5G

Terminalul ar trebui să aducă 8 GB RAM, 256 GB stocare, slot nano memory. Are ecran de 6.53 inch cu breton, cu refresh rate de 60 Hz şi rezoluţie de 2400 x 1176 pixeli. Panoul este OLED, are suport HDR, iar terminalul foloseşte RAM LPDDR4X şi stocare UFS 3.0, deci nu a trecut la generaţiile noi. În spate găsim o cameră principală  de 40 MP cu senzor RYYB şi stabilizare optică, alături de o cameră Cine ultrawide de 40 MP, una telephoto de 8 MP cu zoom optic 3X, plus un senzor ToF.

Huawei Mate 30e Pro 5G

Pentru selfie avem o cameră de 32 MP, alături de un senzor ToF ce ajută la autentificare facială. Bateria de 4500 mAh se încarcă la 40W pe fir şi 27W wireless. Avem şi NFC, Bluetooth 5.1, WiFi dual band, cititor de amprente în ecran. Terminalul cântăreşte 198 de grame şi măsoară 8.8 mm în talie, iar butoanele de volum sunt unele virtuale şi nu fizice.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×