Huawei Mate 80 Pro a fost parte a evenimentului global ținut recent la Madrid și, cu toate astea... nu vine în Europa. Am avut ocazia să pun mâna pe el la MWC 2026, în Barcelona, iar impresii despre terminal aflați mai jos.
Huawei Mate 80 Pro, hands-on MWC 2026
Prima idee? Din ce e făcut spatele? Pe hârtie e un plastic special ranforsat cu fibră, dar sună a... plastic normal când îl ciocănești. Și totuși sună mai plin decât Xiaomi 17 Ultra, aș zice. Apoi vedem acel cerc misterios de pe spatele telefonului, care are două roluri: simetrie cu camera pentru a crea un „8” și semnalează o încărcare wireless foarte rapidă, la 80W. Una dintre cele mai rapide de pe piață, de altfel.
Apoi aș spune că terminalul e ușor de manevrat și e destul de plat, iar modulul foto nu prea jenează. Față de alte modele de pe piață, plusează serios, cu acel mecanism de deblocare facială, acel „Face ID”, adică un extra senzor lângă camera selfie ultrawide de 13 MP. E un senzor ToF 3D, după model iPhone. Camera are cam aceleași opțiuni ca un Pura sau Nova de generație nouă și cineva de la stand mi-a zis că stă foarte bine la Macro. Poate chiar peste Pura!
Aș remarca aici și bateria mare, de 5750 mAh și ecranul LTPO OLED de 6.75 inch la 120 Hz, care afișează 1 miliard de culori și are funcții Eye Protect în setări. Camera în spate include un senzor tele inedit, cu zoom 4X, amintind iar de iPhone 17 Pro Max. M-am dus și mai sus, spre 10X, iar imaginea arată clară, fără pierderi de calitate.
Mai apare și o cameră principală de 50 MP, cu OIS și diafragmă cu deschidere variabilă, al cărui demo și a cărui utilitate le-am exemplificat în video. Hai și la noi!














