La început de săptămână avem parte de noutăți și pe plan local, sub forma smartphone-ului mid-range Huawei nova 12s care de astăzi poate fi cumpărat oficial. Acesta are o serie de puncte forte, în frunte cu o super cameră selfie de 60 mpx, nu clasica wide, ci ultra-wide la 112 grade, astfel că este ideală pentru fotografii din vacanțe în care vor încăpea toți din grupul de prieteni sau familia.
Huawei nova 12s aduce un ecran cu muchii foarte înguste, mai precis un OLED de 6.7 inch, cu rată de refresh de 120Hz și rezoluție FHD+, iar raportul corp-ecran este de 89.5% aici. La interior se află un procesor octa-core Snapdragon 778G 4G, alături de 8 GB RAM și 256 GB stocare flash, fără slot microSD.
Primim cameră duală de 50 mpx wide + 8 mpx ultra-wide în spate și mai bifăm aici telemetru laser, bliț LED, panoramă, HDR și filmare până la 4K@30fps. Telefonul vine și cu difuzoare stereo, are scanner de amprente optic sub ecran și o baterie de 4500 mAh cu încărcare la 66W pe fir.
Avem și NFC, port USB-C la bază iar pe partea de OS întâlnim EMUI 14. Există și o ofertă specială de lansare, astfel că în perioada 15-30 aprilie, achiziția de pe HUAWEI Store îți va aduce și ceasul HUAWEI Watch Fit 2 cadou, 12 luni garanție pentru ecran și mai poți primi și un voucher suplimentar de 300 lei pentru cumpărături viitoare din HUAWEI Store.