Dacă am vorbit despre Huawei P40 în ultimele zile şi am strâmbat puţin din nas la scăparea sa nerealistă într-o randare, acum vorbim despre Huawei P40 Lite. Cum se întâmplă uneori la Huawei, de fapt telefonul va fi un alt dispozitiv rebranduit. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.
Au apărut pe web câteva randări cu Huawei P40 Lite, care ne par foarte familiare. Asta pentru că telefonul e leit Huawei Nova 6 SE, cel lansat săptămâna trecută. Telefonul apare în randări pe negru, verde şi un alb-verzui perlat. Are o cameră selfie într-un orificiu în ecran şi 4 camere în spate. Relaţia dintre seria Nova şi cea P Lite nu e nouă. Anul acesta a debutat Huawei P30 Lite, care e o versiune globală de Huawei Nova 4e.
Judecând după dotările lui Nova 6 SE, Huawei P40 Lite ar trebui să aibă un procesor Kirin 810 de 7 nm, 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Are baterie de 4.200 mAh cu încărcare la 40W (ajunge la 70% în 30 de minute). În față avem o cameră selfie de 16 MP, iar în spate 4 camere: 48 MP + 2 MP Bokeh + 2 MP Macro + 8 MP ultra wide. Ecranul este un IPS LCD de 6.4 inch Full HD+, iar ca OS avem Android 10 cu EMUI 10 peste.
Posibil să mai vedem sub-versiuni cu variante diferite de RAM şi stocare. Serviciile şi aplicaţiile Google nu sunt în ecuaţie. Gurile rele spun că designul acesta de cameră pătrată cu 4 senzori ar prefaţa un iPhone 12 Pro...



