>Huawei P40 Pro testat de DxOMark: urcă pe locul întâi, lăudat pentru stabilizare, Bokeh, dynamic range, focalizare

Huawei P40 Pro testat de DxOMark: urcă pe locul întâi, lăudat pentru stabilizare, Bokeh, dynamic range, focalizare

4.110 ori
<b>Huawei P40 Pro testat de DxOMark: urcă pe locul întâi, lăudat pentru stabilizare, Bokeh, dynamic range, focalizare</b>DxOMark avertizase cu câteva zile în urmă că va avea întârzieri în ce priveşte analiza de telefoane noi, în contextul pandemiei de Covid-19. De aceea nu am aflat chiar în ziua debutului lui Huawei P40 Pro ce notă primeşte acesta

DxOMark avertizase cu câteva zile în urmă că va avea întârzieri în ce priveşte analiza de telefoane noi, în contextul pandemiei de Covid-19. De aceea nu am aflat chiar în ziua debutului lui Huawei P40 Pro ce notă primeşte acesta. Aflăm totuşi calificativul azi şi aşa cum ne-a obişnuit Huawei de 2 ani încoace fiecare flagship nou urcă direct pe locul întâi în topul francezilor. Tocmai l-a detronat pe Oppo Find X2 Pro, obţinând 128 de puncte la testul camerei principale şi un uriaş 103 puncte la testul selfie. Le disecăm pe toate mai jos.

Huawei P40 Pro

Trebuie spus că Huawei P40 Pro întrece cu 4 puncte ocupantul locului 2, Oppo Find X2 Pro, iar la selfie are un ecart de 10 puncte faţă de locul 2. În față avem o cameră de 32 MP + senzor IR 3D pentru Bokeh şi autofocalizare, dar şi deblocare facială. Camera selfie suportă şi captură video 4K la 30 FPS. În spate avem o cameră quad, cu senzor principal de 50 MP, cameră Cine ultrawide de 40 MP de pe Mate 30 Pro, plus un senzor ToF 3D şi vedeta: cameră periscopică de 12 MP, telephoto, cu zoom optic 5x, hibrid 10x şi digital 50x. De această dată cu pixeli RYYB.

Huawei P40 Pro

Este menţionat şi un senzor de temperatură a culorii multispectral, dar şi filmare 4K la 60 FPS, plus stabilizare optică pe camerele principală şi tele. DxOMark subliniază că a făcut testele cu funcţionalitatea AI pe Off.  Huawei P40 Pro obţine cel mai mare scor la zoom, cu nu mai puţin de 115 puncte, dar sta foarte bine şi la autofocalizare, cu 100 de puncte. La captura Low Light totuşi are 70 de puncte şi la UltraWide e mai jos, cu 39 de puncte.

Huawei P40 Pro

Pe partea video are numai punctaje de 80 şi 90 de puncte. Francezii au descoperit un dynamic range foarte larg pentru camera principală a lui P40 Pro şi o cantitate minimă de zgomot, plus textură perfectă. Se descurcă bine în low light, dar şi când sursa de lumină e foarte puternică. Singurul neajuns este lungimea focală de 18 mm a camerei ultrawide, care nu îţi permite să capturezi cadre aşa late ca la telefoanele Samsung cele mai noi spre exemplu.

Huawei P40 Pro

Bokeh-ul a fost foarte apreciat, pentru modul în care izolează subiecţii şi forma blurului. Sistemul de autofocalizare e considerat "unul dintre cele mai bune testate vreodată", atât în laborator, cât şi în aer liber. La Zoom DxO a descoperit că Huawei a folosit un sistem hardware similar cu cel de pe P30 Pro, doar că a umblat la software şi procesare.

Huawei P40 Pro

Avantajul lui P40 Pro la zoom faţă de rivali e cel mai vizibil la distanţe mai lungi. La captura Night avem o expunere excelentă faţă de rivali, dar şi culori bine calibrate, dar e loc de mai bine la textura şi zgomot. La filmare avem o stabilizare aproape de perfecţiune, culori vii în orice situaţie, autofocalizare rapidă şi zgomot puţin. Neajunsurile apar la lumina artificială când vine vorba de balans de alb. 

Se pare că se confirmă ce am descoperit şi noi în recenzia noastră în mare, dar mă mir că francezii nu au zis nimic de dificultatea în a focaliza la prim planuri/macro/closeup. Aici găsiţi întreaga analiză a camerei principale şi aici a celei frontale.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×