Primul smartphone pliabil cu clapetă semnat HUAWEI se numește după cum bine știți, Huawei P50 Pocket și vorbim despre un telefon prezent pe piață de mai bine de 6 luni, motiv pentru care e nevoie de un refresh care să dea un boost vânzărilor. Asta se va întâmpla pe 4 iulie, atunci când are loc un eveniment de presă în care va fi anunțată o variantă nouă a pliabilului.
Așa cum spune și titlul postării de față, Huawei P50 Pocket va fi disponibil într-o versiune cu spate din piele de culoare gri, cel mai probabil o piele ecologică. Până acum am avut doar modele pe negru, auriu sau argintiu, toate în nuanțe glossy și nu pe placul tuturor, cu atât mai puțin a celor care vor să stea departe de amprentele inestetice de pe device-uri.
Acum odată cu această variantă din piele, mulți ar putea fi atrași de telefonul cu clapetă semnat Huawei, un terminal pe care noi l-am testat chiar aici. Este un simbol fashion printre altele iar ca dotări a atras publicul prin camera foto Hyperspectral care putea realiza fotografii cu flourescență, cu detalii pe care ochiul nu le poate percepe.
În momentul de față P50 Pocket se vinde la 4599 lei pe eMAG, asta în condițiile în care la debut suma de vânzare era de 6499 lei, deci picajul este unul semnificativ și cel mai probabil va continua în perioada următoare.