Huawei P50 Pro şi Huawei P50 Pocket sunt disponibile acum la precomandă în Europa; Ce oferte au vecinii noştri bulgari?

5.078 ori
<b>Huawei P50 Pro şi Huawei P50 Pocket sunt disponibile acum la precomandă în Europa; Ce oferte au vecinii noştri bulgari?</b>În România aşteptăm ziua de 27 ianuarie 2022 pentru debutul precomenzilor lui Huawei P50 Pocket şi Huawei P50 Pro, noile telefoane flagship din portofoliul gigantului chinez. Ei bine vecinii noştri sunt mai norocoşi, iar precomenzile au început

În România aşteptăm ziua de 27 ianuarie 2022 pentru debutul precomenzilor lui Huawei P50 Pocket şi Huawei P50 Pro, noile telefoane flagship din portofoliul gigantului chinez. Ei bine vecinii noştri sunt mai norocoşi, iar precomenzile au început de azi în Bulgaria, Cehia şi Croaţia. Ce oferte sunt acolo aflaţi mai jos.

E important acest debut european al terminalelor de azi, 25 ianuarie pentru că ne dă o idee cu privire la preţurile practicate la noi şi eventuale oferte şi bundle-uri. Între timp în România, Huawei ține un concurs care îţi aduce un telefon P50 Pocket sau un Nova 9 sau un voucher de 500 de lei dacă te abonezi la newsletter pe www.huaweistore.ro

Huawei P50 PRO

Revenind la vecini, P50 Pro se poate precomanda în Bulgaria de la retaileri şi operatori începând de la preţul de 1125 de euro pentru configuraţia cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Vine pe negru sau auriu, iar perioada de precomandă se termină pe 6 februarie. Între timp în Italia şi Cehia P50 Pro apare ca disponibil la precomandă de mâine, 26 ianuarie.

HUAWEI P50 Pro

HUAWEI P50 Pro are un ecran OLED de 6.6 inch, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție de 2700 x 1228 pixeli. În spate se află o cameră cu modul în forma cifrei "8", care integrează un senzor principal de 50 MP, cu stabilizare optică şi deschidere F/1.8, plus o cameră monocromă de 40 MP şi una ultrawide de 13 MP. Există şi o cameră telephoto de 64 MP, cu deschidere F/3.5 şi stabilizare optică. În față găsim o cameră de 13 MP într-un orificiu decupat în ecran. Bateria de 4360 mAh se încarcă la 66W pe fir şi la 50W wireless.

consumer.huawei.com

Huawei P50 Pocket este de asemenea disponibil la preţul de 1435 de euro, în versiunea Ceramic White cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Pliabilul P50 Pocket are ecran principal OLED de 6.9 inch cu refresh rate de 120 Hz, dar şi un inedit ecran cicular cover în spate de 1.04 inch, tot OLED. Vine cu CPU Snapdragon 888 4G şi o cameră selfie de 10.7 MP. Cea principală are un senzor de 40 MP wide, o cameră de 13 MP ultrawide şi o cameră hyperspectrală de 8 MP, care permite realizarea de fotografii cu fluorescență.

Trebuie spus că ambele telefoane vin la pachet cu căşti FreeBuds 4 cadou.

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×