Huawei P60 apare într-o randare concept şi aflăm detalii despre dotările sale

4.316 ori
<b>Huawei P60 apare într-o randare concept şi aflăm detalii despre dotările sale</b>Judecând după perioada în care a fost lansat Huawei P50 Pro, mai precis pe final de an 2021 în China, ar cam fi timpul să vedem un succesor. Am avut în ultima vreme zvonuri despre Huawei P60 şi chiar Mate 60, unele care indicau chiar o posibilă

Judecând după perioada în care a fost lansat Huawei P50 Pro, mai precis pe final de an 2021 în China, ar cam fi timpul să vedem un succesor. Am avut în ultima vreme zvonuri despre Huawei P60 şi chiar Mate 60, unele care indicau chiar o posibilă revenire a conectivităţii 5G. Azi vedem o randare concept a lui Huawei P60 şi mai aflăm câteva specificaţii. 

Vă reamintesc între timp că Huawei Mate 50 Pro abia a ajuns în România şi că este în perioada de precomandă la noi. Între timp Huawei preconizează că va vinde zeci de milioane de unităţi Mate 50. Se pare că Huawei P60 va fi de fapt o serie de produse, care va include un P60, P60 Pro, poate chiar şi o revenire a lui P60 Lite şi o ediţie P60 RS.

Huawei P60

Aflăm că Huawei P60 Pro va aduce o cameră principală cu diafragmă cu deschidere variabilă, dar şi o cameră periscopică telephoto de 64 de megapixeli. În plus telefonul va etala o nouă nuanţă de albastru şi va păstra designul camerei în forma cifrei "8". Va fi în continuare un telefon 4G, pentru că Huawei nu are încă acces la componente 5G. Procesorul său va fi deci un Snapdragon 8 Gen 2 4G.

Ecranul va fi un OLED de peste 6.5 inch, cu orificiu decupat sus pentru camera selfie. Aşteptăm şi 8 sau 12 GB RAM şi o baterie de cel puţin 4300 mAh, cu încărcare la 66W sau chiar 100W. De văzut ce senzori de culoare speciali, filtre RYYB şi inovaţii XMAGE vom avea la bord. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×