HUAWEI Pocket 2 este cel mai nou pliabil vertical de pe piață, cu până la 12 GB RAM, cameră telephoto cu zoom optic 3x

1.363 ori
<b>HUAWEI Pocket 2 este cel mai nou pliabil vertical de pe piață, cu până la 12 GB RAM, cameră telephoto cu zoom optic 3x</b>Finalul de săptămână ne rezervă multe lansări, mai ales că ne apropiem de startul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2024 din Barcelona care își va deschide porțile pe 26 februarie. Astăzi îl descoperim pe HUAWEI Pocket

Finalul de săptămână ne rezervă multe lansări, mai ales că ne apropiem de startul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2024 din Barcelona care își va deschide porțile pe 26 februarie. Astăzi îl descoperim pe HUAWEI Pocket 2, cel mai nou pliabil vertical de pe piață, un fashion-phone veritabil care schimbă multe față de predecesor, inclusiv la capitolul cameră foto.

HUAWEI Pocket 2

Avem multe variante de culoare disponibile, inclusiv unele cu gradient care imită petalele de flori sau marmura, la un negru sau roz aplicat pe un spate din piele ecologică. Există și o variantă cu linii artistice inedite și văd in imaginile promo că HUAWEI va aduce și o mulțime de accesorii care vor permite purtarea telefonului ca pe o geantă cu o curea dedicată. 

HUAWEI Pocket 2

Ca dotări privim aici asupra unui ecran pliabil LTPO OLED de 6.94 inch FHD+ cu 120Hz refresh rate și asupra unui ecran extern LTPO OLED de 1.15 inch, creștere de 1.04 inch la predecesor. Avem un procesor octa-core cu identitate necunoscută la interior, iar configurațiile includ 12 GB RAM și până la 1 TB stocare. Există și slot NM pentru carduri de până la 512 GB!

 

Huawei Pocket 2 aduce cameră selfie de 10.7 inch decupată în ecranul pliabil, iar la exterior găsim camera quad de 50 mpx wide, OIS + 8 mpx telephoto, OIS, zoom optic 3x + 12 mpx ultra-wide + 2 mpx spectral camera. Acesta este de departe telefonul pliabil vertical care stă cel mai bine la zoom, după un Find N3 Flip cu zoom optic 2x pe camera telephoto.

Lista de dotări mai include și difuzoare stereo, Wi-Fi 6, NFC, plus un port USB-C la bază. Ca mai toate modelele pliabile și acesta pune la bătaie un scanner de amprente fizic plasat lateral. Sună bine și bateria de 4520 mAh de la interior care se încarcă la 66W pe fir, 40W wireless. Are și încărcare wireless inversă și pe fir la 5W.

Ca sistem de operare avem aici HarmonyOS 4.0, iar momentan telefonul se vinde doar în China și rămâne de văzut dacă sunt planuri pentru extinderea disponibilității sale global.

Iată sumele din China:

  • 12/256GB: 960 eur
  • 12/512GB: 1025 eur
  • 12GB/1TB: 1150 eur
⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×