Huawei a prezentat oficial modelul Pura 80 Ultra, cel mai potent telefon din seria Pura 80 și, probabil, cel mai ambițios smartphone foto lansat de companie în ultima vreme. Deși păstrează linia de design a seriei Pura 80, Ultra vine cu un setup de cameră impresionant și dotări de top pe toate fronturile – de la ecran, la baterie și până la AI.
Design și display
Telefonul păstrează designul cu modul triunghiular pentru camere, devenit deja semnătură vizuală pentru seria Pura. De data aceasta, este flancat de un model în linie fină și inele metalice în jurul celor trei senzori principali. Carcasa are un aspect elegant, disponibil în negru și auriu, iar dimensiunile sunt similare cu cele ale modelelor Pro – 163 x 76.1 x 8.3 mm, dar greutatea crește ușor la 233,5 grame, semn că avem materiale solide la mijloc.
Protecția ecranului este asigurată de a doua generație de sticlă Kunlun Basalt, care promite o rezistență crescută la căzături de 25x și la zgârieturi de 16x față de generația anterioară. Telefonul vine cu certificări IP68 și IP69, ceea ce înseamnă că rezistă atât la apă, cât și la praf și jeturi de apă sub presiune, inclusiv apă fierbinte.
Ecranul de 6.8 inch este un OLED LTPO cu refresh adaptiv de la 1 la 120Hz, rezoluție FHD+ (2848 x 1276 px), rată de sampling la atingere de 300Hz și PWM dimming la 1440Hz – bun pentru cei sensibili la flicker. Huawei promite un spectru P3 complet, suport pentru 1.07 miliarde de culori și un maxim de 3000 de niți în luminozitate, ceea ce-l face ideal pentru utilizare în soare puternic.
Hardware
Procesorul rămâne nedezvăluit oficial, dar cu siguranță e tot un Kirin de generație recentă. Avem 16GB RAM și opțiuni de stocare de 512GB sau 1TB. Autonomia este susținută de o baterie mare, de 5700 mAh, cu încărcare rapidă pe fir la 100W și wireless la 80W – printre cele mai rapide din industrie. Există și încărcare inversă pe fir (18W) și wireless, utilă pentru accesorii. Un alt plus este motorul Ark îmbunătățit, care ar oferi cu 36% mai multă performanță față de generația trecută.
Specificații HUAWEI Pura 80 Ultra:
- Display: 6.8 inch, OLED, LTPO, 120Hz adaptiv, FHD+ (2848 x 1276 px), 1440Hz PWM, 300Hz touch sampling, Kunlun Glass 2
- Configurații: 16 GB RAM + 512GB / 1TB
- Baterie: 5700 mAh, încărcare 100W pe fir, 80W wireless, 18W încărcare inversă pe fir și wireless
- Cameră selfie: 13 mpx, f/2.0, autofocus
- Cameră spate: 50 mpx, wide, senzor 1 inch, f/1.6-f/4.0, OIS + 50 mpx, telephoto, f/2.4, stabilizare prin deplasarea senzorului + 12.5 mpx, periscop telephoto, f/3.6, anti-shake + 40 mpx, ultra-wide + 1.5 mpx, multi-spectral
- Zoom: optic 3.7x și 9.4x, digital până la 100x
- Conectivitate: WiFi 7, Bluetooth 5.2, USB-C 3.1 Gen1, NFC, comunicații satelit Tiantong
- Securitate: scanner de amprente lateral, AI anti-peeping
- Audio: difuzoare stereo
- Altele: IP68, IP69, AI foto, Triple Fusion, XMAGE preset, moduri video avansate
- OS: HarmonyOS 5.1
- Dimensiuni: 163 x 76.1 x 8.3 mm
- Greutate: 233.5 grame
- Culori: negru, auriu
Cameră
Aici lucrurile devin interesante, pentru că Huawei Pura 80 Ultra vine cu un sistem de camere care iese serios din tipare, mai ales în zona flagship-urilor. Avem nu mai puțin de cinci senzori pe spate, fiecare cu un rol bine definit. Senzorul principal este unul de 50 MP, cu dimensiune de 1 inch, diafragmă variabilă între f/1.6 și f/4.0 și stabilizare optică (OIS), capabil să gestioneze scenele cu lumină foarte puternică sau foarte slabă fără probleme.
Alături de el se află un telephoto de 50 MP cu deschidere f/2.4 și stabilizare prin deplasarea senzorului, pentru claritate sporită în cadrele de la distanță. Mai există un al doilea telephoto, de tip periscop, cu 12.5 MP și diafragmă f/3.6, care aduce și el funcții anti-shake. Setup-ul este completat de o cameră ultra-wide de 40 MP și un senzor multi-spectral de 1.5 MP, care are rolul de a restabili fidelitatea culorilor în condiții complexe de iluminare.
Zoom-ul optic este dublu – 3.7x și 9.4x – ceea ce permite versatilitate reală în funcție de distanță, iar zoom-ul digital urcă până la 100x. Pe partea frontală, avem o cameră de 13 MP cu deschidere f/2.0, autofocus și capabilități AI pentru portrete clare și bine balansate.
Huawei introduce în ecuație și câteva funcții software avansate. Triple Fusion Real-Time este una dintre ele – o tehnologie care combină în timp real informația de la trei senzori diferiți pentru a oferi o gamă dinamică extinsă, chiar și în scenarii cu lumină slabă sau contrast extrem. De asemenea, XMAGE primește un upgrade important, cu patru moduri de culoare predefinite: Natural, Film, Movie și Cartoon. Utilizatorii pot și personaliza aceste stiluri, creând propriile palete cromatice pentru fotografii cu personalitate.
În plus, telefonul integrează și o suită de unelte foto bazate pe AI. Printre ele găsim panoramă ultra clară cu unghi larg, funcție de eliminare inteligentă a reflexiilor din imagini cu un simplu ţap, dar și controale rapide pentru zoom și declanșare, gândite pentru o experiență intuitivă și rapidă în utilizare.
Software şi funcţii noi:
Pura 80 Ultra rulează HarmonyOS 5.1, cu tot cu AI Celia îmbunătățit și noile funcții de confidențialitate, inclusiv detecția privirilor străine. O funcție interesantă e suportul pentru comunicare prin satelit via rețeaua Tiantong – util în situații de urgență. Telefonul se poate conecta o singură dată și apoi rămâne online fără a mai realinia constant conexiunea.
Preț și disponibilitate
Huawei Pura 80 Ultra, iar prețurile locale sunt următoarele:
- 16GB RAM + 512GB stocare: 1215 euro
- 16GB RAM + 1TB stocare: 1340 euro