Huawei va avea o mega fabrica în Franţa, care va produce 1 miliard de produse 5G pe an

2.070 ori
<b>Huawei va avea o mega fabrica în Franţa, care va produce 1 miliard de produse 5G pe an</b>Zvonul săptămânii leagă în mod curios o companie din China cu o ţară europeană. E vorba despre Huawei, care ar fi gata să deschidă o mega fabrică în Franţa, regiunea Alsacia. Aparent, întreprinderea ar fi gata să producă în jur de 1 miliard

Zvonul săptămânii leagă în mod curios o companie din China cu o ţară europeană. E vorba despre Huawei, care ar fi gata să deschidă o mega fabrică în Franţa, regiunea Alsacia. Aparent, întreprinderea ar fi gata să producă în jur de 1 miliard de bunuri 5G pe an (componente în special, echipamente). 

După ce am aflat că în 2024 Huawei va lansa o serie de produse "disruptive", acum descoperim că firma chineză are planuri mari şi pentru Europa. Reuters scrie, citând o sursă apropiată de aceste planuri că prima fabrică europeană a celor de la Huawei e în pregătire în Franţa. Planurile pentru această întreprindere datează de fapt din 2020, dar pandemia a întârziat tot.

Se va afla în Brumath, lângă Strasbourg şi dacă ne luăm după planurile din 2020, investiţia se ridică la 200 de milioane de euro. Pe atunci ideea era de a produce echipament de reţea în estul Franţei. Numărul iniţial de angajaţi era de 300, ulterior planul era de a îl duce la 500. Produsele urmau să ajungă la clienţi Huawei din Europa.

Franţa are o relaţie specială cu Huawei, de vreme ce în iulie 2023 vice premierul chinez He Lifeng s-a întâlnit cu ministerul de Economie şi Finanţe ale Franţei, Bruno Le Maire. Atunci s-a discutat despre rolul Franţei în stabilizarea discuţiilor despre relaţiile UE - China. China este al treilea cel mai mare partener comercial pentru Franţa, după UE şi SUA. 

Producţia de echipamente 5G Huawei ar începe în Franţa în 2025. Huawei continua să furnizeze staţii de bază 5G pentru operatorii francezi SFR şi Bouygues, deşi acestora li s-a cerut de către stat să scape de antenele Huawei până în 2028. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×