Încă un telefon OnePlus Nord soseşte în octombrie; OnePlus Nord N10 tocmai a primit un teaser

1.447 ori
<b>Încă un telefon OnePlus Nord soseşte în octombrie; OnePlus Nord N10 tocmai a primit un teaser</b>Auzisem de ceva vreme ca OnePlus vrea să lanseze o versiune ceva mai Lite de OnePlus Nord, un telefon de buget bazat pe procesorul Snapdragon 690. Zvonurile se confirmă astăzi, când firma chineză a început

Auzisem de ceva vreme ca OnePlus vrea să lanseze o versiune ceva mai Lite de OnePlus Nord, un telefon de buget bazat pe procesorul Snapdragon 690. Zvonurile se confirmă astăzi, când firma chineză a început să posteze teasere legate de un nou venit, care ar debuta în octombrie.

OnePlus Nord N10 5G ar urma să coste 400 de dolari şi să vină în SUA în prima fază. Teaserul cel nou a apărut pe pagina de Instagram OnePlus Nord şi face aluzii la un handset de buget. Până acum scăpările au indicat faptul că vom primi un încărcător de 18W la pachet, 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Speculaţiile afirmă că ar fi şi un ecran Full HD+ cu refresh rate de 90 Hz la bord, iar diagonala este de 6.49 inch.

Camera principală a telefonului are o rezoluţie de 64 de megapixeli şi i se va alătura o cameră ultrawide de 8 MP. Mai apar încă doi senzori în spate, de câte 2 MP, pentru Bokeh şi Macro. Se anunţă o lună de foc pentru companie, care are debutul lui OnePlus 8T programat pe 14 octombrie. Posibil ca tot atunci să vină şi acest Nord N10.

Între timp am aflat că nu vom avea un 8T Pro şi aşteptăm şi noi perechi de căşti şi televizoare chiar în această toamnă. Şi OnePlus nu se opreşte aici! Va exista un model şi mai accesibil, Nord Clover, care ar putea costa doar 200 de dolari sau chiar mai puţin. El ar avea o baterie de 6000 mAh, procesor Snapdragon 460 şi 4 GB RAM.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×