Au existat zvonuri încă de acum câteva zile conform cărora OnePlus ar urma să adopte interfața ColorsOS a celor de la Oppo pentru smartphone-urile vândute în China. Compania a anunțat astăzi oficial că acest lucru este adevărat, iar seria OnePlus 9 va debuta în China cu Android 11 și interfața ColorsOS 11 aplicată peste. Avem detalii mai jos.
În trecut, câteva imagini cu un model din seria OnePlus 9 rulând ColorOS au ajuns pe web. CEO-ul companiei, Pete Lau, anunțat în cursul zilei de ieri pe Weibo că noile smartphone-uri OnePlus vor rula începând din acest an ColorOS, exclusiv în China. Se pare că modelele lansare în trecut vor continua să ruleze HydrogenOS și vor primi suport pentru acesta pentru o perioadă îndelungată.
Pentru cei ce nu știu, telefoanele OnePlus lansate până acum rulau HydrogenOS în China, în timp ce modelele internaționale sosesc cu OxygenOS. Acestea sunt două interfețe asemănătoare, care livrează o experiență stock, similară cu cea disponibilă pe telefoanele Pixel de la Google, dar cu mici ajustări și noi opțiuni dezvoltate de către OnePlus. Până la anunțul oficial al CEO-ului existau zvonuri conform cărora site-ul HydrogenOS va fi închis pe 23 martie, iar telefoanele din generațiile anterioare nu vor mai primi suport începând cu 1 aprilie.
Totuși, Pete Lau a punctat ulterior că acestea vor continua să primească actualizări și suport pentru HydrogenOS. ColorOS 11, bazat pe Android 11, a fost anunțat de către Oppo la sfârșitul anului trecut. Acesta aduce funcții precum “Traducere cu 3 degete” prin care utilizatorii pot traduce textul dintr-o captură de ecran realizată printr-un gest cu 3 degete. De asemenea, a primit și dark mode customizabil, oferind 3 scheme de culori cu diferite nivele de contrast, dar și funcția Always-On Display. Mai multe informații despre ColorOS 11 găsiți chiar aici.
Vă reamintesc că Oppo și OnePlus au fuzionat la nivel de departament R&D la sfârșitul anului 2020. Se credea inițial că producătorii se vor axa doar pe hardware comun, însă pare să fie vorba despre o fuziune mai profundă, acoperind inclusiv software-ul. Nu se știe încă dacă în viitor OnePlus plănuiește să aducă Color OS și pe versiunile internaționale ale telefoanelor sale. Momentan, seria OnePlus 9 ar trebui să ruleze Oxygen OS în regiunile din afara Asiei.





