iOS 13.5 Beta 3 este aici și include API-ul pentru sistemul de urmărire a contacților Covid-19

1.624 ori
<b>iOS 13.5 Beta 3 este aici și include API-ul pentru sistemul de urmărire a contacților Covid-19</b>Ultima zi a lunii aprilie marchează și lansarea lui iOS 13.5 Beta 3, release ce ajunge pe terminalele iPhone și care include o serie de noutăți de care se vor bucura în primă fază doar dezvoltatori. Mai avem de așteptat până la distribuirea

Ultima zi a lunii aprilie marchează și lansarea lui iOS 13.5 Beta 3, release ce ajunge pe terminalele iPhone și care include o serie de noutăți de care se vor bucura în primă fază doar dezvoltatori. Mai avem de așteptat până la distribuirea unui update Public Beta, iar revenind la noutăți aflăm în primul rând faptul că acest release include API-ul necesar soluției de urmărire a contacților Covid-19 pe care Apple o dezvoltă în parteneriat cu Google.

Am aflat anterior că Huawei va suporta parțial această soluție, dar și că Franța, respectiv Marea Britanie vor merge pe aplicații proprii de urmărire a contacților Covid-19. O altă noutate este reprezentată de către posibilitatea de a debloca iPhone-ul mai ușor atunci când purtăm mască de protecție și avem Face ID activat, subiect despre care vă vorbeam mai devreme chiar într-un articol aici

Cât despre alte funcții incluse odată cu această actualizare, mai avem abilitatea de a distribui melodii, albume și playlist-uri din Apple Music către rețelele de socializare Facebook și Instagram. Se așteaptă ca un release stabil să fie lansat luna viitoare, poate chiar pe finalul lunii ca urmare a implementării noului API ce necesită mai mult timp. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×