Nici nu au ajuns bine toate variantele de iPhone 12 în magazine şi deja discutăm despre iPhone 13. Teoretic la anul ar trebui să dispară bretonul cel inestetic, dar practic... el va mai supravieţui un an. Ei bine azi aflăm detalii despre primul prototip de iPhone 13, dar privim scăparea cu precauţie maximă.
Dacă mă iau după scăpările din ultimii ani, cam în ianuarie-martie vedem de obicei o randare sau un brevet care prefaţează un nou iPhone. @OnLeaks sau @evleaks e în general autorul său. Ce e drept blogul japonez Mac Otakara a prezis corect iPhone 12 din decembrie 2019. Acum direct din China apar detalii despre acest prototip de iPhone 13.
Sursa @jioriku afirmă că viitorul smartphone va păstra formatul lui iPhone 12. El include o ramă pătrăţoasă şi plată. Va continua să folosească aluminiu sau oţel inoxidabil, în funcţie de varianta de telefon. Varianta mai scumpă Pro va avea oţel inoxidabil spre exemplu. Zvonacul spune că utilizatorii care vor să folosească şi Face ID şi Touch ID mai au de aşteptat, asta pentru că nu avem nici urmă de Touch ID aici.
Prototipul se află în dezvoltare, deci mai pot apărea schimbări. Aparent refresh rate-ul de 120 Hz va fi implementat, iar funcţia era aşteptată şi pe iPhone 12 Pro/Pro Max, dar nu s-a mai concretizat. Vă daţi seama cât ar fi suferit autonomia, deja modestă pe iPhone 12. Revin şi speculaţii legate de încărcare mai rapidă, dar şi despre camere cu rezoluţii superioare, peste 12 MP.
Apple ar putea face marea trecere la 64 de megapixeli sau măcar 48 de MP. Am putea avea şi filmare 8K şi eventual să trecem şi la zoom optic 5x.