După ce am rămas şocaţi de luminozitatea uriaşă atinsă de iPhone 14 Pro la testul nostru la exterior, aşa cum se vede aici, acum DxOMark vine şi confirmă ce bănuiam deja: ecranul lui iPhone 14 Pro Max e unul special. Francezii îl numesc "cel mai bun ecran din lume".
Nu ştiu dacă ştiţi, dar DxOMark nu înseamnă doar teste foto/video. Ei de câţiva ani fac în laboratoarele lor şi teste ale difuzoarelor de pe telefoane, dar şi ale ecranelor. Acum aflăm că ecranul lui iPhone 14 Pro Max a primit 149 de puncte şi a urcat pe locul întâi în ierarhie. Atinge o luminozitate de 2000 cd/metru pătrat şi este lăudat pentru suportul HDR, faptul că nu are frame drops în jocuri şi o experienţă imersivă la filme.
Rămâne perfect lizibil în bătaia soarelui şi are un contrast perfect, care face clipurile şi filmele apropiate de intenţia originală a regizorului. Sunt şi neajunsuri, precum faptul că dacă înclini telefonul în anumite unghiuri panoul poate părea verzui. Asta afectează tonalitatea pielii personajelor în filmele de pe Netflix. Nu uitaţi că am atins peste 1600 de LUX cu ecranul lui iPhone 14 Pro şi că pregătim mai multe detalii în recenzie.
Dacă eraţi curioşi avem şi detalii despre testul de sunet al lui iPhone 14 Pro Max. Experţii afirmă că primim un sunet satisfăcător la filme, jocuri şi muzică. Este foarte bun şi la capturat sunet de la concerte, piese de teatru şi alte reprezentaţii. Problema e că distorsionează muzica la volum maxim şi suferă de infiltrare a zgomotului ambiental când capturezi sunet la exterior.
Testele DxO sunt aici.