iPhone 17 ar putea primi în premieră răcire cu Vapor Chamber; Extra-performanță, temperaturi scăzute

1.971 ori
<b>iPhone 17 ar putea primi în premieră răcire cu Vapor Chamber; Extra-performanță, temperaturi scăzute</b>Se pare că Apple face un pas înainte în ceea ce privește gestionarea temperaturilor pentru viitoarea serie iPhone 17. După ani întregi în care au fost folosite soluții mai simple precum heat sink-uri, un nou zvon din China

Se pare că Apple face un pas înainte în ceea ce privește gestionarea temperaturilor pentru viitoarea serie iPhone 17. După ani întregi în care au fost folosite soluții mai simple precum heat sink-uri, un nou zvon din China indică faptul că toate modelele din gama iPhone 17, atât Pro, cât și cele non-Pro, vor integra Vapor Chamber pentru răcire. Mai jos avem detalii.

Un Vapor Chamber e compus din componente metalice și conține o cantitate mică de lichid (de obicei apă deionizată). Acest lichid se evaporă atunci când cipsetul generează căldură, iar vaporii de apă sunt apoi distribuiți uniform pe suprafața camerei, disipând astfel căldura. După ce căldura se disipă, vaporii se condensează înapoi în lichid, iar procesul reîncepe. 

Este o tehnologie folosită de ceva timp de producătorii de telefoane Android, pentru a combate supraîncălzirea și throttling-ul CPU-urilor moderne. Până acum, Apple a evitat să implementeze această tehnologie în iPhone-uri, bazându-se pe soluții mai tradiționale. Cu toate acestea, cerințele termice ale noilor cipseturi (posibil A19 Bionic) și nevoia de a păstra performanțele constante ar putea fi motivul pentru care Apple adoptă în sfârșit o soluție bazată pe Vapor Chamber.

Un alt detaliu interesant menționat în raport este faptul că modelele non-Pro din seria iPhone 17 vor primi, în sfârșit, ecrane cu rate de refresh mai mari. Deși nu este clar dacă acestea vor fi de 90Hz sau 120Hz, este totuși un upgrade binevenit pentru cei care aleg variantele standard ale iPhone-ului.

Aceste schimbări vin într-un moment în care competiția dintre Apple și producătorii de Android este mai intensă ca oricând. Dispozitive precum Galaxy S24 Ultra deja integrează camere de vapori avansate, iar Apple pare să înțeleagă că trebuie să facă pași decisivi pentru a-și menține poziția de lider pe piață.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×