iPhone Ultra ar putea schimba radical piața telefoanelor pliabile: Apple țintește 25% din vânzări încă din primul an

181 ori 08-09-2026
iPhone Ultra ar putea schimba radical piața telefoanelor pliabile: Apple țintește 25% din vânzări încă din primul an

Mâine, 9 septembrie, are loc un eveniment important Apple. Am văzut multe leak-uri în ultimele săptămâni, toate ducând spre debutul așa-zisului iPhone Ultra, primul telefon pliabil din portofoliul companiei din Cupertino. Cele mai recente estimări Counterpoint Research ne spun că acest produs ar putea fi un hit, urmând să schimbe radical piața telefoanelor pliabile. Despre ce e vorba?

Se vehiculează că livrările cumulate de smartphone-uri pliabile la nivel global ar urma să depășească 100 de milioane de unități până la finalul acestui an. Vorbim despre totalul dispozitivelor pliabile livrate începând din 2019, anul în care debuta primul Samsung Galaxy Fold, și până în prezent. Pentru 2026, piața ar urma să ajungă la puțin peste 24 de milioane de unități livrate, în creștere de la aproximativ 19.6 milioane în 2025.

Unul dintre principalele motoare ale acestei evoluții va fi iPhone Ultra, primul model pliabil Apple. Deși apar informații privind probleme de producție și o disponibilitate inițială limitată, Counterpoint estimează că Apple ar putea obține încă din primul an aproximativ 25% din piața globală a pliabilelor. Tradus în unități, asta ar însemna puțin peste 6 milioane de telefoane livrate în aproximativ 3 luni și jumătate de disponibilitate.

Apple ar putea ajunge astfel direct pe locul al doilea în clasamentul producătorilor, peste Huawei. Compania chineză, care deținea circa 30% din piață în 2025, ar urma să scadă la 22% în 2026. Samsung își păstrează însă poziția de lider. Producătorul sud-coreean este estimat la o cotă de 38% pentru acest an, față de 40% în 2025. Chiar dacă procentul scade ușor, diferența față de principalii rivali crește.

Adevărata accelerare ar putea veni însă în 2027. Counterpoint estimează că piața pliabilelor va trece de 33 de milioane de unități livrate, ceea ce ar reprezenta o creștere anuală de aproximativ 37%, cea mai importantă din ultimii câțiva ani. Apple ar putea ajunge atunci la o cotă de aproximativ 40%. Chiar dacă raportul nu afirmă explicit că producătorul american va deveni liderul pieței în 2027, un asemenea procent ar face foarte dificil pentru Samsung să își păstreze prima poziție.

Rămân totuși câteva necunoscute importante. Se vehiculează că iPhone Ultra ar putea ajunge la peste 3000 de dolari în configurație de top, o sumă nu tocmai prietenoasă, chiar dacă discutăm despre pliabile. Va fi interesant de urmărit cât de bine va fi primit acest prim pliabil Apple și dacă compania poate rezolva problemele de producție vehiculate în online de ceva timp. Cert este că intrarea companiei pe această nișă pare să vină exact în momentul în care piața are nevoie de un nou impuls.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>