iPhone X și MacBook Pro de 15 inch din 2018 au intrat oficial pe lista produselor „vechi” Apple, iar dacă încă folosești unul dintre ele, schimbarea contează mai ales atunci când apare o problemă hardware. În limbajul Apple vechi nu înseamnă că dispozitivul nu mai funcționează, ci că producătorul nu mai oferă service hardware pentru el, iar centrele autorizate nu mai pot comanda piese.
iPhone X, telefon pe care l-am testat și noi la Mobilissimo, a debutat în 2017 și a fost unul dintre cele mai importante modele Apple, fiind primul iPhone cu Face ID și celebrul decupaj din ecran. Apple face o diferență destul de simplă între produsele „vintage” și cele „vechi”. Un produs ajunge, în general, pe lista vintage după ce au trecut mai mult de cinci ani de când compania a încetat să îl distribuie, iar reparațiile mai sunt posibile cât timp există piese.
Apple iPhone X - Unboxing (galerie)
După mai mult de șapte ani, produsul poate deveni vechi, moment în care suportul hardware se încheie. Există unele excepții pentru bateriile laptopurilor Mac, unde reparațiile pot continua până la 10 ani, dacă mai sunt disponibile componente.
La capitolul software, iPhone X a rămas la iOS 16, versiune pe care a primit-o oficial în 2022, iar iOS 17 nu a mai inclus acest model. MacBook Pro de 15 inch din 2018 a ajuns până la macOS Sequoia. Așadar, vorbim despre două produse care pot fi încă perfect utilizabile, dar care intră într-o etapă în care o defecțiune hardware serioasă devine mai complicat de rezolvat prin canalele oficiale Apple.
Mi se pare mai ales interesant cazul lui iPhone X, pentru că este unul dintre modelele care au stabilit designul urmat de iPhone ani la rând. Acum ajunge oficial la capătul perioadei de service hardware Apple. Dacă încă ai unul funcțional prin sertar sau chiar îl folosești zilnic, telefonul nu devine inutil peste noapte; doar că, de acum înainte, o eventuală reparație va depinde mai mult de service-uri independente și de piesele pe care acestea le mai pot găsi.
