Despre iQOO Neo 5, scriam la începutul lunii, atunci când o imagine cu acesta a apărut pe web. Între timp, telefonul a primit și o dată de lansare și am aflat chiar și o parte dintre specificații. Ar fi un telefon din zona high-end, având un CPU Qualcomm Snapdragon 870 la bord. Acest procesor cu frecvență record se mai găsește momentan pe Motorola Edge S (sau Moto G100) și urmează să ajungă pe Redmi K40s. Ei bine, iQOO Neo 5 a scăpat astăzi în Geekbench și cu această ocazie, aflăm și noi specificații. Avem detalii mai jos.
iQOO 5 ar fi succesorul modelului iQOO 3, lansat în februarie anul trecut. Observăm totuși că în benchmark, telefonul are numărul de model vivo I2012, sugerând că este vorba despre varianta globală a telefonului. În testul single core a reușit să obțină 949 de puncte, iar în cel multi core, 3304 puncte. Varianta cu care s-a realizat testul are un CPU Snapdragon 870, 8GB de memorie RAM, 128GB de stocare și rulează Android 11 cu intefața OriginOS aplicată peste.
Vă reamintesc că smartphone-ul a apărut în trecut și într-o primă fotografie reală. Dezvăluind câteva detalii. Potrivit informațiilor recente, telefonul ar urma să se lanseze inițial în China. Ar aduce un ecran cu refresh rate de 120Hz, AMOLED, o baterie de 4400 mAh și suport pentru încărcarea rapidă la 66W. În spate, s-ar regăsi un senzor foto principal Sony IMX598 de 48MP, o cameră de 13MP (wide) și una de 2 MP (probabil Bokeh).
Deși varianta listată de către Geekbench are doar 8GB de memorie RAM și 128GB stocare, telefonul ar urma să se regăsească în mai multe configurații. Au apărut recent și prețurile estimative pentru aceste modele:
- 8 GB RAM + 128 GB stocare: 382 euro
- 8 GB RAM + 256 GB stocare: 420 euro
- 12 GB RAM + 128 GB stocare: 434 euro
- 12 GB RAM + 256 GB stocare: 472 euro




