vivo urmează să anunțe pe 11 aprilie 3 dispozitive importante. Este vorba despre o primă tabletă (vivo Pad), un prim smartphone pliabil (vivo X Fold), dar și despre un flagship numit vivo X Note. Ei bine, la doar două zile distanță, pe 13 aprilie, sub-brandul companiei, iQOO, va lansa un nou smartphone. Vorbim despre iQOO Neo6, telefon ce își face azi apariția în randări oficiale, fiind listat în China de către un retailer la precomandă. Detalii avem mai jos.
Este prima dată când vedem smartphone-ul în randări detaliate. Se pare că acesta vine cu decupaj bulină pentru camera selfie central, iar în spate se ascunde un setup de camere triplu. iQOO Neo6 va avea piele ecologica în partea din spate și vine pe negru și portocaliu. Are display AMOLED de 6.62 inch în diagonală, iar refresh rate-ul este de 120Hz. Avem și rezoluție Full HD+, iar tot sub panou găsim și un senzor pentru amprente optic.
Din câte putem observa, în partea stângă nu avem nimic, dar în partea dreaptă se află butoanele de volum și cel power on/off. Vă reamintesc că la interiorul telefonului se află un procesor Snapdragon 8 Gen 1, iar el ar primi și până la 12 GB de memorie RAM LPDDR5 și 256 GB de stocare rapidă, tip UFS 3.1. Ar sosi cu Android 12 preinstalat, cu interfața OriginOS Ocean aplicată peste.
Cât despre baterie, capacitatea acesteia a fost dezvăluită odată cu certificarea 3C. Vorbim despre o unitate de 4700 mAh, iar conform zvonurilor, s-ar încărca la 80W pe fir. Mai rămâne acum să aflăm prețul dispozitivului, pe 13 aprilie.



