Apple a recunoscut recent că update-ul iOS 18.3.1, lansat în februarie, a reparat o vulnerabilitate majoră exploatată într-o campanie de spionaj direcționat asupra jurnaliștilor europeni. Găsită în modul în care iOS procesează fișiere multimedia transmise prin iCloud Link, vulnerabilitatea a fost folosită de compania israeliană Paragon pentru a planta spyware-ul său „Graphite” pe telefoanele unor ziariști, fără ca aceștia să interacționeze în vreun fel cu mesajul.
Deși patch-ul a fost aplicat de câteva luni, Apple a făcut public acest detaliu abia acum, ceea ce ridică din nou întrebări despre transparența companiilor Big Tech în gestionarea incidentelor de securitate cibernetică. Conform Citizen Lab, jurnalistul italian Ciro Pellegrino și un alt jurnalist european neidentificat au fost printre cei vizați, iar compromiterea a avut loc printr-un atac de tip „zero-click”, imposibil de detectat de către utilizator.
Asemenea atacuri necesită resurse serioase, dar devin tot mai frecvente în contextul geopolitic tensionat, unde jurnaliștii, activiștii și cercetătorii sunt percepuți ca obstacole sau surse de informații sensibile. Paragon, implicată anterior într-o serie de controverse similare, își oferă serviciile de supraveghere sub pretextul „securității naționale” unor guverne, deseori fără transparență său control democratic.
Într-o perioadă în care fake news-ul se viralizează mai repede decât un bug în iOS, iar propaganda și dezinformarea își fac de cap inclusiv în medii democratice, jurnaliștii autentici devin un bastion fragil, dar esențial. Faptul că tocmai aceștia sunt vizați de spyware de nivel militar nu este întâmplător și nici marginal. E o demonstrație clară că munca lor contează, iar independența redacțională deranjează.