Dacă ați făcut cumpărături de la Kaufland în ultimii ani, e posibil să știți ce este Animaterra. A apărut în App Store și Google Play drept card game, acolo unde cei mici îsi puteau vedea personajele Animaterra în format AR și chiar să se joace online alături de alți jucători. Ei bine, seria a ajuns la cea de a 5-a ediție, Kaufland lansând recent primul joc de mobil în lumea Animaterra 3D, jucătorii putând acum controla personajele și să descopere universul captivant. Detalii avem mai jos.
Vorbim deci despre primul joc 3D lansat, deși ar fi al cincilea din seria Animaterra. Noul titlu e disponibil acum atât în Google Play, cât și în App Store și aduce un gameplay nou, mai captivant. Cei mici pot controla acum personajele și să descopere într-un mod dinamic universul Animaterra. Te poți juca atât singur, pentru a descoperi lumea, cât și împotriva prietenilor tăi, pentru a-ți testa abilitățile.
Universul Animaterra este foarte mare, iar acțiunea jocului se petrece într-un sat uitat de lume. Vei întâmpina provocări la orice pas și vei găsi oportunități pentru a-ți testa și îmbunătăți abilitățile de războinic sau vrăjitor.
Silviu Buidan, Head of Digital Marketing la Kaufland România, a declarat:
„Menținerea poziției de game changer cere inovație continuă, iar la Kaufland ne concentrăm permanent pe metode și soluții care să răspundă nevoilor clientului. Primul mobile game în lumea Animaterra reprezintă o mare realizare pentru noi și pentru piața de retail din România și suntem bucuroși că o putem împărtăși cu toți cei care încă mai cred în valorile românești.”
Mai multe detalii despre noul titlu Animaterra vei găsi aici!










