UPDATE 26-02-2020: Prin intermediul unui comunicat de presă aflăm astăzi faptul că lansarea smartphone-ului Oppo Find X2 va fi transmisă live pe data de 6 martie, de la ora 11:30 (ora României). Evenimentul va putea fi urmărit chiar din cadrul acestui articol via stream de pe YouTube!
ARTICOL INIȚIAL 22-02-2020:
Deși ne așteptam ca lansarea flagship-ului Oppo Find X2 să aibă loc chiar astăzi pe data de 22 februarie, amânarea târgului de tehnologie MWC 2020 din Barcelona (acolo unde urma să fie prezentat device-ul) îi obligă pe cei de la Oppo să reprogrameze debutul pentru luna martie. Nu vom avea prea mult de așteptat totuși, asta pentru că anunțul va avea loc pe data de 6 martie!
Teaserul pe care îl vedeți mai sus a fost recent postat de către companie și în cazul în care nu știați, la fața locului așteptăm și o varianta Find X2 Pro. În ultimele zile am aflat că acest model Pro va opta pentru o cameră periscop super-telephoto în spate ce va permite atingerea unui nivel de 60x zoom digitial. Performanța va fi peste Oppo Reno 10x Zoom la capitolul foto se pare.
Pe partea de dotări vom beneficia de procesor Snapdragon 865, până la 12 sau poate chiar 16 GB RAM, ecran 120Hz și de o baterie capabilă de alimentare rapidă la 65W. În trend cu alte flagship-uri ale anului și Oppo Find X2 Pro va oferi stocare UFS 3.0 și memorie LPDDR5 RAM. Așteptăm debutul de pe 6 martie pentru a afla specificațiile complete și prețurile!
![<b>[UPDATE: Evenimentul va fi transmis live] Lansarea flagship-ului Oppo Find X2 este amânată pentru data de 6 martie</b>Deși ne așteptam ca lansarea flagship-ului Oppo Find X2 să aibă loc chiar astăzi pe data de 22 februarie, amânarea târgului de tehnologie MWC 2020 din Barcelona (acolo unde urma să fie prezentat device-ul)](http://images1.mobilissimo.ro/B1I/640x360/crop/5e50e9997d823.jpg)

