De-a lungul timpului au debutat mai multe smartphone-uri de gaming. Vorbim despre o arie mai restrânsă în care concurau companii precum ASUS ROG, Lenovo Legion, dar și Nubia sau chiar Xiaomi cu ale sale Black Shark-uri. În urmă cu doar câteva zile aflam că Lenovo plănuiește să închidă segmentul Legion Phone, iar Black Shark nu o duce tocmai bine. Azi Lenovo a confirmat oficial retragerea de pe acest segment de piață. Detalii avem mai jos.
Un purtător de cuvânt al Lenovo a confirmat recent vestea pentru publicația Android Authority. Segmentul Legion a fost oficial închis, ultimele modele de gaming din portofoliul companiei fiind Lenovo Legion Y90 și Y70. Despre Black Shark nu avem încă vești oficiale, dar e clar că nici acest brand nu o duce tocmai bine. Pe piață ar rămâne deci ASUS, cu o lansare programată deja pentru seria ROG Phone 7 pe 13 aprilie, dar și Nubia Red Magic, sub-brand ZTE care ar urma să lanseze curând un telefon cu procesor Snapdragon 8 Gen 2.
Lenovo nu a avut tocmai o deschidere largă când vine vorba de terminale de gaming. Ele aduceau o răcire bună, un look agresiv, butoane trigger adaptive și specificații de top. Totuși, nu au ajuns niciodată oficial în Europa. Țin minte că m-a impresionat mai mult în 2021 tableta Legion Y700, un adevărat rival pentru iPad Mini 6. Din păcate, nici aceasta nu s-a bucurat de succes, disponibilitatea sa fiind limitată.
Aș zice că Lenovo vrea să se concentreze mai mult pe produsele ThinkPad din portofoliul său. Compania a lansat multe laptopuri din această gamă recent, iar în cadrul CES 2023 a sosit și Lenovo ThinkPhone by Motorola, un smartphone business cu design tribut pentru PC-urile ThinkPad, orientat spre productivitate. Se vinde deja și în România, iar el costă 4999 lei în configurație cu 8 GB RAM și 256 GB de stocare.