Lenovo Legion 2 Pro apare în primele imagini reale; Are în spate o cameră duală, iar sistemul de ventilație se lasă admirat

1.273 ori
<b>Lenovo Legion 2 Pro apare în primele imagini reale; Are în spate o cameră duală, iar sistemul de ventilație se lasă admirat</b>Lenovo va anunța noul lor smartphone de gaming, Legion 2 Pro, pe 8 aprilie în China. În mod interesant, până acum, telefonul nu a avut parte de scăpări care să îi dezvăluie designul. Iată că astăzi noul terminal de gaming de la Lenovo a apărut în imagini

Lenovo va anunța noul lor smartphone de gaming, Legion 2 Pro, pe 8 aprilie în China. În mod interesant, până acum, telefonul nu a avut parte de scăpări care să îi dezvăluie designul. Iată că astăzi noul terminal de gaming de la Lenovo a apărut în imagini reale atât pe negru, cât și pe alb. Avem detalii mai jos.

Lenovo Legion 2 Pro

În primul rând spatele iese în evidență întrucât adoptă un design simetric. Zona centrală este bombată, aici fiind integrate două camere, un bliț LED, logo-ul Legion RGB, dar și un sistem de ventilație care se poate vedea cu ochiul liber. Lateralele sunt lipsite de orificii astfel încât telefonul ar trebui să fie destul de ergonomic când vine vorba de gaming în mod landscape. 

Lenovo Legion 2 Pro

În acest mod ar trebui și folosit întrucât camera selfie este una pop-up, iar ecranul este unul plat și lipsit de orificii. Camera principală de pe spate este una de 64 MP, un senzor OmniVision capabil de înregistrare la rezoluție 8K 30FPS și 4K 120FPS. Display-ul măsoară 6.92 inch în diagonală. Este vorba despre un panou AMOLED cu rezoluție Full HD+ fără notch sau decupaje. Totuși, marginile de sus și jos sunt destul de groase, pentru evitarea atingerilor întâmplătoare în timpul gamingului. Refresh rate-ul este de 144Hz, iar touch sampling rate-ul este de 720 Hz. Acea cameră selfie pop-up are 44 MP.

Lenovo Legion 2 Pro

În interior regăsim un puternic CPU Snapdragon 888, iar smartphone-ul va avea mai multe variante. Ne așteptăm la configurații cu 12GB sau 16GB de memorie RAM și 128GB, 256GB sau 512GB de memorie UFS 3.1. Lenovo a inclus aici și un sistem dual turbo pentru răcire. Bateria este de 5500 mAh, iar telefonul se poate încărca la 90W. Remarcăm și faptul că are două porturi USB-C. Nu cunoaștem încă prețul noului telefon de gaming de la Lenovo. Vom afla totuși toate detaliile pe data de 8 aprilie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×