Ultimele zile ne-au adus și detalii proaspete despre LG WING, ineditul telefon cu două display-uri pe care l-am văzut într-o primă randare oficială chiar ieri și care acum se afișează și în fotografii reale. Le descoperim via SlashLeaks.com și vedem aici noul smartphone al sud-coreenilor comparat cu un alt flagship al momentului și anume Samsung Galaxy Note 20.
Din start telefonul pare a fi o ciudățenie și nu ai zice că este un singur produs, mai degrabă considerând că sunt două smartphone-uri puse unul peste altul în forma literei "T". Nu așa stau lucrurile pentru că LG WING are două display-uri conectate printr-un mecanism rotativ și menite să livreze un multitasking avansat.
Am văzut anterior clipuri video cu aplicațiile acestui ecran dual, iar acum descoperim și un UI special. După cum se poate vedea, ecranul principal (cel care se rotește) adoptă un UI complet diferit de cel oferit pe ecranul secundar - interfața fiind similară cu cea de un pe Smart TV.
Dimensiunile sunt similare lui Galaxy Note 20, dar nu vorbim despre un flagship aici ci despre un telefon upper mid-range cu Snapdragon 765G la interior, cameră foto triplă în spate cu senzor de 64 mpx și ecran secundar de 4 inch cu aspect 1:1. Ecranul principal ar avea 6.8 inch și va oferi rezoluție FHD+, iar lansarea este mai nou programată pe 5 octombrie - asta după ce inițial se menționa un debut pe 14 septembrie.
Mai sus vedeți și un teaser oficial, iar legat de preț părerile sunt împărțite - în online fiind vehiculate sume de 700 euro, 1000 euro sau chiar 1400 de euro.