China este una dintre cele mai mari țări din lume, cu o populație de peste 1 miliard de locuitori. Astfel, este o regiune ce reflectă oarecum trend-urile la nivel global inclusiv când vine vorba de CPU-urile utilizate la bordul smartphone-urilor sau a altor dispozitve. Azi apar date statistice prin intermediul CINNO Research, iar conform acestora, MediaTek este cel mai popular producător de cipseturi mobile, înregistrât în primul trimestru din 2022 vânzări record. Detalii avem mai jos.
Conform studiului (via ITHome), în primul trimestru din acest an s-au livrat 74.39 milioane de CPU-uri. Avem o scădere de 14.4% față de aceeași perioadă a anului trecut însă. MediaTek s-a clasat pe primul loc, cu 30.7 milioane de CPU-uri livrate în Q1, depășind giganți ca Qualcomm și Apple.
De remarcat că în trimestrul 4 al anului 2021 compania a livrat doar 25 de milioane. Specialiștii sunt de părere că MediaTek a reușit să ofere în acest an o varietate de cipseturi la prețuri competitive și destul de potente când vine vorba de performanță. Unul dintre cele mai bine vândute cipseturi ar fi Dimensity 920 5G, aflat la interiorul smartphone-ului realme 9 Pro+, de exemplu.
Qualcomm a reușit să livreze 26.7 milioane de cipseturi în primul trimestru din 2022. De remarcat că vorbim și în acest caz de o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania anunța în trecut că se va concentra mai mult pe procesoare high-end întrucât acestea aduc profituri mai mari. Astfel, chiar dacă cota de piață privind livrările scade față de competiție când vine vorba de CPU-uri midrange și entry-level, profiturile companiei ar fi mai generoase.
Apple se păstrează „pe linia de plutire”, cu 12 milioane de CPU-uri livrate în primul trimestru din acest an. În aceeași perioadă a anului trecut se livrau 12.1 milioane. Totuși, remarcăm o scădere față de trimestrul anterior (Q4 2021), atunci când a reușit să livreze 18.4 milioane de unitați.
Pe ultimele poziții se află Huawei cu HiSilicon, dar și UNISOC, un producător care prinde teren, având în vedere că CPU-urile sale sunt folosite la bordul multor telefoane de buget de la realme, Motorola sau chiar Samsung.