Numărătoarea inversă până la debutul seriei iPhone 17 a început și chiar dacă în momentul de față luna septembrie pare departe, timpul va trece imediat și ne vom trezi în fața faptului împlinit. Cât Apple se pregătește de startul producției care cel mai probabil va debuta în această vară, noi aflăm alte detalii importante despre telefoanele din lineup.
Sursa din spatele informațiilor este Digital Chat Station, care într-o postare de pe Weibo afirmă că toate modelele din seria iPhone 17 vor avea 12 GB RAM. În momentul de față chiar și variantele Pro din seria iPhone 16 au 8 GB RAM, astfel că vom asista la un upgrade important, unul ce are de-a face cu funcțiile AI și nevoia de mai multă memorie RAM. Anterior se zvonea că pe modelul de bază vom vedea doar 8 GB RAM, dar iată că Apple s-a răzgândit.
Din 2026, pe seria iPhone 18 vom avea altă noutate în portofoliul Apple și anume trecerea la memorie pe 6-canale LPDDR5X RAM, cu bandwidth îmbunătățit care va contribui și la creșterea de performanță. Revenind însă la telefoanele ce debutează la toamnă, aflăm că procesorul A19 Pro de pe iPhone 17 Pro și 17 Pro Max va fi dezvoltat pe seama procesului TSMC de 3cm, cu o performanță masiv îmbunătățită față de A18 Pro.
Cu toate aceste noutăți se va ajunge clar la scumpiri, dar să vedem până la ce prag, mai ales dacă Trump atacă prin noi taxe. Recent am văzut o mulțime de machete și comparații, cu vedeta fiind iPhone 17 Air care impresionează prin talia foarte slim și cu siguranță primul clip pe care vom vrea să îl vedem va fi cel de îndoire de la JerryRigEverything.