Mâine pe data de 9 decembrie avem notat un eveniment important în calendar și anume debutul lui Motorola Moto Edge X30, primul flagship de pe piață cu procesor Snapdragon 8 Gen 1. În așteptarea lansării continuă materialele teaser, iar astăzi avem ocazia să vedem două dintre variantele de culoare în care va si disponibil acest smartphone și anume albastru închis și
După cum se poate vedea, ambele nuanțe în care va sosi Edge X30 au un gradient special care își schimbă culoarea în funcție de modul cum pică lumina pe panoul din spate. Mai vedem pe lângă modulul de cameră foto și logo-ul circular Moto pe mijloc, iar la bază scris motorola. Zărim jos grila difuzorului, portul USB-C și pe lateral butoanele fizice de volum și pe cel power.
Varianta albastră-argintie are și un sclipici care mă duce cu gândul la OPPO Reno6, iar aici și rama este una diferită, cu look metalic. Din datele pe care le-am aflat până în acest moment, Motorola Moto Edge X30 va sosi cu două camere foto de 50 mpx în spate (wide + ultra-wide), cameră frontală de 60 megapixeli și baterie de 5000 mAh cu încărcare la 68W.
Ecranul va avea certificare HDR10+, rată de refresh de 144Hz și decupaj selfie bulină. Se vorbește și despre o variantă specială a lui Edge X30 care va avea camera selfie ascunsă sub ecran. Lansarea va avea loc mâine la ora 19:30 (ora locală din China), adică 13:30 ora României. Revenim cu detaliile complete mâine și desigur cu informații despre preț.