Moto G100 va fi cel mai scump model din seria G de până acum; Iată suma la care a apărut listat în Spania

4.352 ori
<b>Moto G100 va fi cel mai scump model din seria G de până acum; Iată suma la care a apărut listat în Spania</b>Weekend-ul nu aduce vești bune pentru cei care erau nerăbdători să își achiziționeze un Moto G100, asta pentru că prețul nu va fi atât de bun precum cel din China, nici pe aproape. Potrivit unei listări din partea retailerului

Weekend-ul nu aduce vești bune pentru cei care erau nerăbdători să își achiziționeze un Moto G100, asta pentru că prețul nu va fi atât de bun precum cel din China, nici pe aproape. Potrivit unei listări din partea retailerului spaniol Paratupc, telefonul Moto XT2125 (G100) vine la un preț de 479.77 euro pentru varianta cu 8 GB RAM și 128 GB stocare, pe o nuanță de albastru.

Știam deja faptul că G100 reprezintă un rebranding pentru Moto Edge S cel lansat în China la început de an. Acolo această configurație cu 8 GB RAM și 128 GB stocare flash este listată la un preț recomandat de doar 305 euro, astfel că avem de-a face cu o majorare semnificativă de preț, de peste 170 de euro. În această situație, publicul este clar dezamăgit și poate doar ceva oferte ar mai putea schimba decizia de achiziție.

Vă reamintesc faptul că Moto G100/Edge S vine cu ecran IPS LCD de 6.7 inch (FHD+, 90Hz), procesor Snapdragon 870 și cameră frontală duală de 16 + 8 mpx. Are setup foto triplu în spate (64 mpx wide + 16 mpx ultra-wide + 2 mpx bokeh), baterie de 5000 mAh cu încărcare la 20W și un scanner de amprente lateral. 

Lansarea globală ar fi programată pe data de 25 martie, zi în care ne vom convinge dacă într-adevăr așa se prezintă prețurile de comercializare. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×