Motorola Moto G45 a devenit oficial astăzi, după multe scăpări, speculaţii şi teasere. Avem de-a face cu un telefon de buget, care porneşte de la 117 euro, dar care aduce dotări bunicele. Le aflaţi mai jos.
Trebuie spus că Moto a lăsat în standby seria Moto G4xx, aşa că nu am mai primit un Moto G40 de ceva vreme. Prin Moto G45 gama revine şi avem de-a face cu un telefon 5G de buget, cu procesor Qualcomm Snapdragon 6s Gen 3. E acelaşi chipset de pe Moto G85, care a primit recent recenzia Mobilissimo şi e practic un Snapdragon 695 cu mici modificări.
G45 oferă şi 4 sau 8 GB RAM, 128 GB stocare şi slot microSD. Are până şi două difuzoare stereo cu Dolby Atmos, iar ecranul de 6.5 inch IPS LCD cu rezoluţie HD+ se bucură de protecţie Gorilla Glass 3. Terminalul pune la bătaie şi refresh rate de 120 Hz şi are un orificiu decupat în ecran, pentru o cameră de 16 megapixeli. Primim şi baterie de 5000 mAh, cu încărcare la 20W, dar şi Android 14, într-o versiune stoc, dar customizabilă prin aplicaţia Moto.
În spate se află o cameră principală de 50 de megapixeli, cu deschidere F/1.8, alături de o cameră Macro de 2 megapixeli. Telefonul vine în nuanţe de verde, albastru şi Viva Magenta, culoarea Pantone a anului 2023. Toate 3 variantele au spate acoperit cu piele vegană. Măsoară 8 mm în talie, cântăreşte 1812 de grame şi are şi NFC. Primim şi încărcător în cutie, jack audio şi radio FM.
Preţul de 117 euro se aplică versiunii cu 4 GB RAM şi 128 GB stocare, iar cea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare costă 140 de euro.