La sfârșitul anului trecut aflam că Motorola pregătește două noi smartphone-uri sub numele de cod Motorola Capri și Capri Plus. Se zvonește că modelul XT-2127 este Capri, în timp ce XT-2129 ar fi Capri Plus. Ambele telefoane au primit certificarea FCC și ar trebui să se lanseze curând. Totuși, nu am mai auzit informații despre acestea, până astăzi.
Aflăm că modelul XT-2192-2 (Capri Plus), a primit certificarea NBTC în Thailanda. Se pare că acesta va fi lansat sub numele Moto G30 în această țară. Listarea nu dezvăluie alte informații față de cele cunoscute. Din scăpările din trecut cunoaștem totuși că va fi un telefon midrange.
Moto G30 ar trebui să sosească cu un ecran cu rezoluție HD+ și refresh rate de 90Hz. Camera selfie ar fi integrată într-un notch tip picătură și am primi variante cu 64GB și 128GB de stocare. Totodată, telefonul ar veni cu 4 sau 6GB de memorie RAM, iar CPU-ul folosit aici va fi Snapdragon 662, conform scăpării în Geekbench. Pe spate s-ar afla un setup triplu cu o cameră principală de 64MP, unul ultrawide de 13MP și un senzor Bokeh de 2MP. '
Certificarea FCC a dezvăluit că acest model va integra o baterie de 5.000 mAh și ar primi și încărcare rapidă la 19W. În plus, Moto G30 ar sosi cu Android 11 la bord, direct din cutie.
Nu știm încă când va lansa Motorola aceste modele cunoscute drept “Capri”. Cu câteva zile în urmă au debutat 3 noi modele sub seria Moto G, pe neașteptate: Moto G Play (2021), Moto G Power (2021) și Moto G Stylus (2021). Prin urmare, ne putem aștepta la un debut neprogramat din partea companiei.