Motorola încă se pregăteşte să lanseze un super flagship cu camera de 200 de megapixeli în această lună şi noi deja discutăm despre telefoane de vârf ale companiei din 2023. Un presupus Motorola Edge 40 Pro şi-a făcut apariţia online, în cadrul unui roadmap cu smartphone-uri Motorola viitoare.
Vă reamintesc că Motorola se pregăteşte să lanseze telefonul flagship Motorola Edge 30 Ultra, pe care îl ştiam drept Frontier. El va debuta şi în China în această lună cu numele Edge X30 Pro, cu procesor Snapdragon 8+ Gen 1 la interior. Între timp zvonacii EvLeaks şi 91Mobiles au dezvăluit specificaţiile unui Motorola Edge 40 Pro cu luni bune înainte de debut. Aflăm că va avea un procesor Snapdragon 8 Gen 2, care recent a avut data de prezentare scăpată: cândva prin noiembrie 2022.
Moto Edge 40 Pro e aşteptat la finalul acestui an, probabil întâi în China sub numele de Edge X40 şi abia apoi în Europa ca un Edge 40 Pro. Zvonacul Evleaks afirmă că cele două telefoane Motorola flagship cu numele de cod Bronco şi Canyon ar putea face parte din seria Edge 40. Canyon va avea un ecran Full HD+ de 165 Hz, procesor Snapdragon 8 Gen 2 şi Bronco va aduce un Snapdragon 8+ Gen 1. Avem la bord 8 sau 12 GB RAM, camere triple în spate, iar Bronco are camera de 50 MP principală, ultrawide de 13 MP şi Bokeh de 2 MP, plus cameră frontală de 16 MP.
Canyon are camera de 50 MP principală, 50 MP ultrawide şi 12 MP telephoto. Se pare că Motorola lucrează şi la o serie de telefoane Edge cu numele de cod "Tundra", care va aduce un procesor Qualcomm Snapdragon 888+. Cel principal Tundra va avea ecran de 6.55 inch la 144 Hz, un panou curbat Full HD+, baterie de 4400 mAh şi camera de 32 MP în faţă. In spate se afla o cameră de 50 MP principală, una ultrawide de 13 MP şi una Bokeh de 2 MP.
Mai sunt şi alte telefoane în plan pentru 2022, precum cele cu nume de cod Motorola Maui şi Victoria. Nu uităm şi de Moto RAZR 3 şi de un rulabil cunoscut drept Motorola Felix.