Motorola edge 70 Max e acum oficial! Battery phone pentru gameri cu panou AMOLED plat la 144Hz și procesor Snapdragon 8 Gen 5

411 ori 15-07-2026
Motorola edge 70 Max e acum oficial! Battery phone pentru gameri cu panou AMOLED plat la 144Hz și procesor Snapdragon 8 Gen 5

Iată că a sosit și data de 15 iulie, ziua în care Motorola a prezentat un smartphone inedit pentru gameri. E vorba despre Motorola edge 70 Max, model ce aduce o baterie de 7100 mAh generoasă, display AMOLED plat cu refresh rate generos și un procesor capabil sub capotă. A debutat în India, UK și în câteva piețe europene astăzi, printre care și România. Detalii avem mai jos!

Smartphone-ul marchează o schimbare de design importantă, având în vedere că vorbim despre un model ce face parte din gama Edge. Display-ul e acum plat și amintește de strategia Motorola din anii trecuți. A fost înlocuit și spatele texturat întâlnit în cazul altor modele cu un panou mat din sticlă, protejat  Gorilla Glass 7i. Rama este realizată din aluminiu, iar terminalul cântărește 221 de grame. Are o talie de doar 8.29 mm și vine în nuanțele Pantone Aqua Grey, Dark Shadow și Ice Melt.

Frontal descoperim un panou AMOLED de 6.82 inch în diagonală, cu refresh rate de 144Hz. Telefonul aduce certificări IP68 și IP69 pentru rezistență la apă și praf, dar și standard de durabilitate militar (MIL-STD-810H). Sub capotă apare procesorul Snapdragon 8 Gen 5 de la Qualcomm, alături de 8 GB sau 12 GB RAM și 256 GB de stocare. Edge 70 Max rulează Android 16 din fabrică și vine cu suita Moto AI la pachet.

Motorola edge 70 Max - Fotografii oficiale (galerie)Motorola edge 70 Max - Fotografii oficiale (galerie)

Cât despre camere, în spate apare o cameră principală de 50 MP cu senzor Sony LYTIA-710, cât și un senzor ultrawide de 8 MP și o cameră macro. Pentru selfie-uri și apeluri video primim o cameră frontală de 32 MP, integrată subtil în decupaj bulină. Bateria cu tehnologie Siliciu-Carbon de 7100 mAh se încarcă la 90W pe fir, dar terminalul suportă și alimentare wireless în standard Qi2 la 25W. Lista dotărilor e completată de difuzoare stereo, Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC și conectivitate dual-SIM 5G.

Preț și disponibilitate

Motorola Edge 70 Max este disponibil începând din 15 iulie în Regatul Unit și în mai multe piețe europene. În India costă până în 500 de euro, în UK va fi vândut pentru 700 de lire sterline. Rămâne de văzut cât va costa în Europa și dacă primim versiunea ce implică 12 GB RAM în România.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>