Primul smartphone cu procesor Snapdragon 8 Gen 2 a fost deja anunțat, vivo „spărgând gheața” odată cu lansarea camera-phone-ului vivo X90 Pro+. Totuși, au anunțat și alte companii că vor lansa curând flagship-uri cu acest cipset la interior. Pe listă se află Xiaomi, OnePlus, ASUS, dar și Motorola cu al său model X40. Azi aflăm câteva detalii noi cu privire la acest model, dar și când ar putea debuta acesta. Detalii avem în rândurile ce urmează.
Motorola Moto X40 a primit deja certificări importante, semn că lansarea sa se apropie. Ei bine, conform publicatiei ITHome, telefonul va fi anunțat în luna decembrie în China. El va aduce certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf, iar la interiorul său vom găsi puternicul procesor Snapdragon 8 Gen 2. Se vehicuelază că la nivel global va debuta drept Motorola Edge 40 Pro, iar el va aduce un panou OLED de 6.67 inch în diagonală, curbat pe 4 laturi și rezoluție Full HD+.
Ar trebui să primim refresh rate de 144Hz, până la 18 GB de memorie RAM LPDDR5X, dar și 512 GB de stocare rapidă. Telefonul ar urma să ruleze Android 13 din fabrică alături de interfața My UX 5.0. Conform certificărilor, primim o baterie de 5000 mAh, alimentare pe fir rapidă la 68W, dar și încărcare wireless. În spate s-ar afla o cameră principală de 50 MP, una de 50 MP ultrawide, dar și una telephoto de 12 MP. În fața s-ar putea să primim un senzor potent, de 60 MP.
Nu e încă clară perioada de debut, publicatia specificând doar că va fi anunțat în decembrie. Motorola a început deja o campanie de teasing pentru acest model, însă, semn că lansarea este aproape. În Europa Motorola Edge 40 Pro ar sosi abia la începutul anului 2023, drept variantă rebranduită pentru modelul X40 5G din China.