La final de săptămâna CNET a publicat un test de rezistență la îndoire a lui Moto RAZR 2019, folosind un aparat special, care realiza zeci de mii de plieri succesive. În cazul telefonului Motorola s-a ajuns la doar 27.000 şi apoi au apărut problemele. Teoretic asta ar însemna că Moto RAZR ar putea ceda cam după un an de utilizare. Motorola insistă totuși că nu e aşa şi prezintă propriul test.
Vă reamintesc că după 27.000 de plieri cu acel mecanism de la CNET, telefonul cu clapeta al celor de la Motorola nu se mai închidea complet şi avea balamaua dereglată. Ecranul funcţiona OK, dar mecanismul balamalei era stricat. Redactorii CNET au estimat că o persoană îşi verifică telefonul cam de 80-150 de ori pe zi, deci acest Moto RAZR ar ceda într-un interval de 6 luni, până la un an. E drept că nu ni se pare foarte relevant testul CNET, pentru că maşinăria se mişcă rapid şi se creau şi temperaturi ridicate odată cu toată acea fricţiune. Mâna umană deschide total diferit telefonul.
Motorola a simţit nevoia să dea o declaraţie oficială şi să dezvăluie propriul test realizat cu aparate specializate. Motorola insistă că robotul CNET pune prea mult stres inutil pe balama şi nu permite telefonului să se deschidă complet şi să se închidă de fiecare dată. Motorola subliniază şi că telefonul său a trecut prin teste de stres intense care simulează perfect experienţa de închidere şi deschidere în mâna umană. Vedem în video-ul din acest articol un sistem mai complex şi care e mai lent la închiderea şi deschiderea lui Moto RAZR.
Motorola afirmă că telefonul sau se poate închide şi deschide "ani buni", fără a preciza totuşi câţi. Când dai 1.600 de euro pe un telefon e bine să te asiguri că va şi rezista o perioadă lungă. Singurul mod de a ne da seama de acest lucru este să lăsăm timpul să treacă. Temeri au fost şi pentru mecanismele lui Galaxy A80, ZenFone 6 şi Galaxy Fold şi iată-ne cu ele pe piaţa fără daune majore sau probleme. Dar din nou, vorbim peste 1-2 ani pentru toate aceste produse…


