Vara este despre pliabile, iar Motorola vrea să fie cu un pas înaintea rivalului Samsung - motiv pentru care are în plan lansarea noilor sale modele RAZR chiar în luna iunie, în condițiile în care sud-coreenii ar fi ales luna iulie pentru prezentarea variantelor Flip și Fold pe 2024. În așteptarea anunțului Moto, vedem astăzi via Evan Blass cele mai detaliate randări pentru RAZR 50 și RAZR 50 Ultra.
Motorola razr 50
Primul de pe listă este Razr 50, modelul mai accesibil care se remarcă din start printr-un upgrade uriaș față de predecesorul Edge 40 (review aici). Mă refer desigur la ecran, care acum este în linie cu modelul Ultra și crește de la 1.5 inch la 3.63 inch, fiind un pOLED, cu muchii simetrice și camerele plus bliț-ul decupate direct în panoul ecran.
Avem muchii rotunjite ale carcasei, plus finisaj tip piele ecologică în spate pentru un look mai premium. La interior vom găsi un ecran pliabil pOLED de 6.9 inch, FHD, 120Hz și procesor MediaTek Dimensity 7300X. Avem 8 GB RAM, 256 GB stocare, baterie de 4200 mAh și Android 14 din fabrică.
Mai bifăm și o cameră frontală de 13 mpx, plus camera principală de 50 mpx wide + 13 mp xultra-wide. Telefonul vine pe bej, gri sau portocaliu, iar prețul de pornire ar fi 899 euro.
Motorola razr 50 Ultra
În continuare îl avem pe Motorola razr 50 Ultra, rival de Galaxy Z Flip6, care la prima vedere seamănă mult cu predecesorul său razr 40 Ultra (review aici). Sunt totuși ceva diferențe, iar ce remarc sunt muchiile mai mici din jurul ecranului care crește de la 3.6 inch la 4 inch - și mai mult spațiu pentru interacțiune în format compact.
Telefonul are de asemenea spate îmbrăcat în piele ecologică și îl vom găsi pe verde, roz piersică sau albastru. Ca dotări vom avea ecran pliabil de 6.9 inch, FHD+, 165Hz, procesor Snapdragon 8s Gen3 și 12 GB RAM + 256 GB stocare. Primim cameră duală de 60 mpx wide + 50 mpx telephoto, iar pentru selfie-uri ne stă la dispoziție o cameră de 32 mpx.
Lista de dotări se încheie cu bateria de 4000 mAh ce suportă și încărcare wireless, scanner-ul de amprente fizic lateral și mai bifăm și suport eSIM, certificare IPX8, plus Android 14 cu Hello UI ce include funcții de editare foto AI. În Europa prețul vehiculat este de 1200 euro.