Pandemia globală de Covid-19 a contribuit și la anularea multor târguri și evenimente importante anul trecut, unul dintre acestea fiind și Mobile World Congress 2020 care trebuia să aibă loc pe final de lună februarie. IFA a avut aceeași soartă (fiind organizat doar online) și la fel au stat lucrurile și la început de an cu CES.
Dacă pandemia ar fi trecut, acum ne pregăteam pentru plecarea spre Barcelona pentru a participa la MWC 2021, dar din păcate greul nu a fost depășit. La orizont apar totuși vești bune, organizatorii târgului MWC și anume GSM Association dezvăluind astăzi detalii despre modul în care vor să organizeze târgul MWC 2021 la vară. Trebuie spus că ideea organizării în vară a acestui show a mai fost adusă în discuție și anul trecut, după cum vă informam aici.
Revenind la noutățile de azi, descoperim că varianta MWC Shanghai va avea loc săptămâna viitoare asta deși de obicei avea loc vara. Perioada de desfășurare se mută pentru ca MWC Barcelona să fie organizat în iunie/iulie, iar această ediție din China este așteptată să găzduiască 20.000 de participanți, cu restricție de la cei 60.000 de participanți din 2019.
CEO-ul GSMA Limited a declarat că organizarea acestor târguri "live" ar putea da oamenilor un pic de speranță, cu gândul la revenirea la normalitate. Iată ce a mai spus oficialul:
"Barcelona va fi un pic mai diferită, este scena cea mare. Restricțiile Covid vor reduce capacitatea noastră. Nu vom avea 110.000 de oameni la interior în condițiile în care sunt restricții de călătorit și trafic într-un singur sens spre expoziție."
Cei din rândul presei care vor să participe la MWC 2021 Barcelona vor trebui să prezinte un test negativ Covid-19 în termen de 72 ore de la prezența la fața locului. Testarea va fi disponibilă și la fața locului iar GSMA spune că va implementa un "mediu touchless" care va permite participanților să se înregistreze fără contact.
În loc de cei peste 100.000 de oameni care participă de obicei la acest târg din Barcelona, anul acesta se așteaptă ca restricțiile să permită participarea a doar 50.000 de oameni. Chiar și cu toate aceste restricții încă este posibil ca virusul să se răspândească și rămâne de văzut ce alte restricții vor fi luate de GSMA și autoritățile locale din Barcelona pentru organizarea MWC.
Personal cred că organizarea târgului este riscantă chiar și acum când vaccinul începe a fi distribuit la o populație mai mare. Motivul pentru care GSMA insistă stă în spatele sumelor de bani uriașe obținute de pe urma acestui show, în anii trecuți fiind generate venituri de aproape 500 milioane de euro.
MWC 2021 Barcelona este programat să aibă loc în perioada 28 iunie - 1 iulie.


