MWC 2023: Google anunță noi funcții și opțiuni orientate spre productivitate pentru Android, Wear OS și Chrome OS

1.199 ori27-02-2023
MWC 2023: Google anunță noi funcții și opțiuni orientate spre productivitate pentru Android, Wear OS și Chrome OS

Iată că în cadrul târgului tehnologic Modern World Congress 2023 se află și Google. Compania a anunțat cu această ocazie o serie de noi feature-uri care vor fi introduse curând, care vor facilita multitasking-ul și productivitatea. Chiar ieri vă anunțam că Gmail a primit o actualizare ce aduce un nou UI pentru tablete și smartphone-uri pliabile. Seria de noutăți continuă în cazul terminalelor mobile cu Android, dar Google a anunțat câteva funcții și pentru Wear OS și chiar Chrome OS. Detalii avem mai jos.

Chrome OS va primi curând funcția „Fast Pair”. Astfel, dacă utilizatorii Android au împerecheat o pereche de căști wireless cu smartphone-ul, aceeași pereche de Buds poate fi folosită și pe Chromebook, conectarea realizându-se cu un singur click. Compania nu a anunțat când vine opțiunea, dar ar trebui să sosească curând, odată cu o nouă actualizare.

O altă noutate vine în cazul aplicației Google Meet pentru conferințe audio-video. Compania va oferi opțiunea noise cancellation pe mai multe smartphone-uri Android. Astfel, sunetul va fi filtrat prin intermediul microfoanelor și a unor algoritmi AI, pentru a fi mai clar în timpul apelurilor. 

Compania mai spune că browser-ul Chrome pentru Android va primi, de asemenea, o actualizare. Odată cu aceasta vom putea mări conținutul afișat cu până la 300%, layout-ul site-urilor fiind păstrat, însă. Această opțiune vine chiar de astăzi, fiind disponibilă în browser-ul Google Chrome (Beta). 

Marele G. plănuiește să lanseze și un widget Google Keep care va permite utilizatorilor să ia notițe rapide direct de pe home screen. Widget-ul poate afișa remindere, poate fi colorat în funcție de preferințe, iar el se sincronizează cu smartwatch-urile Wear OS. Și dacă tot vorbim de ceasuri inteligente, Google aduce noi sunete de sistem, disponibile în zona de accesibilitate, iar utilizatorii vor primi și o funcție de corectare a culorilor + un mod greyscale. 

Pentru productivitate compania va permite utilizatorilor să însemneze rapid PDF-uri deschise cu aplicația Google Drive, folosind degetul sau stylus-ul. Există un meniu cu instrumente care aduce pensule de diferite culori / mărimi, marker și altele. De asemenea, vom putea salva o copie a documentului însemnat, să ascundem adnotările sau să le ștergem. 

Apar și noi combinații de emoji-uri în aplicația Gboard.

Sursa: blog.google.com
Taguri: Google MWC 2023 Functii Optiuni noi Android Chrome OS Wear OS Lansare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.